580

Vlad Plahotniuc, prezent la ceremonia decernării premiilor anuale ale Consiliului Atlantic

plahotniuc, sua
Sursă foto: pdm.md
Vlad Plahotniuc a participat la Washington la ceremonia oficială de acordare a "Premiilor pentru Lideri Internaționali Distinși" (Distinguished Leadership Awards), cel mai important eveniment anual al Consiliului Atlantic.

În cadrul ceremoniei tradiţionale, sunt premiați an de an lideri în domeniile politicii, afacerilor, artei şi activităților umanitare care s-au remarcat în promovarea relaţiilor dintre Europa şi Statele Unite ale Americii.

„A fost interesant să particip la acest eveniment de clasă, printre oameni care contribuie permanent la dezvoltarea relațiilor dintre Europa și Statele Unite ale Americii. Astăzi, din motive de securitate, economice și combatere a terorismului,Europa și SUA, în calitate de prieteni și aliați, trebuie să lucreze și mai strâns împreună pentru a promova pacea, prosperitatea și progresul”, a declarat Vlad Plahotniuc.

În calitate de reprezentant al coaliţiei de guvernare de la Chişinău, Vlad Plahotniuc a solicitat suportul pentru implementarea reformelor de modernizare a Republicii Moldova unor experimentaţi oameni politici, printre care Aleksander Kwasniewski, fost preşedinte al Poloniei între 1995-2005, Carl Bildt, fost prim-ministru al Suediei, Ana Palacio, fost ministru de Externe al Spaniei, Lord Robertson, fost secretar general al NATO.

Anul acesta, la eveniment au fost premiaţi Robert Gates, fostul Secretar al Apărării din SUA în perioada 2006-2011, Henry R. Kravis, co-fondator al firmei de investiții și management financiar Kohlberg Kravis Roberts & Co, Vittorio Grigòlo, cântăreț italian de operă, și Joseph L. Votel, general în armata americană.

Robert Gates a ocupat funcția de Secretar al Apărării în cadrul administrațiilor Președintelui George W. Bush și Președintelui Barack Obama, fiind singurul secretar american al Apărării care a fost rugat să rămână în funcție de către un președinte nou ales.

Henry R. Kravis este un miliardar și filantrop american, cu o experiență de peste 40 de ani pe piața financiară și cu o avere estimată la circa 5 miliarde de dolari.

Vittorio Grigòlo este unul dintre cei mai buni tenori din lume, care a cântat pe scene celebre precum Scala din Milano, Covent Garden din Londra sau Metropolitan din New York.

Joseph L. Votel este un general american care a participat la operațiuni militare în Afghanistan și Irak, iar ulterior a fost comandantul operațiunilor speciale ale forțelor armate americane.

Premiile pentru Lideri Internaționali Distinși se acordă de 20 de ani și sunt concepute pentru a scoate în evidență personalități care contribuie la dezvoltarea relațiilor transatlantice. Printre laureații premiilor din anii trecuți se numără Bill Clinton (fost președinte american), Tony Blair (fost prim-ministru al Marii Britanii), Alan Greespan (fostul președinte al Federal Reserve, banca centrală a SUA), Ban Ki-moon (secretarul general al ONU), Jose Manuel Barroso (fost președinte al Comisiei Europene) sau Evgheni Kisin (pianist rus).

Amintim că Vlad Plahotniuc se află în această perioadă în SUA, unde a avut întrevederi cu oficiali din Departamentul de Stat al SUA, de la Fondul Monetar Internațional și de la Institutul Național Democratic, precum și cu specialişti din cadrul Consiliului Atlantic.

publika.md

0