679

Ziua Drapelului şi a Stemei de Stat! Autorităţile organizează mai multe manifestaţii în ţară

moldova, ziua drapelului de stat
Moldova marchează, astăzi, Ziua Drapelului şi a Stemei de Stat. Cu acest prilej, în ţară vor fi organizate mai multe manifestaţii. În această dimineaţă, la Ministerul Apărării va avea loc o ceremonie publică, la care va participa şi premierul Pavel Filip.

Acţiuni dedicate Zilei Drapelului vor fi organizate, în acest an, şi de Asociația Obștească "Onoare, Demnitate și Patrie".

Membrii organizaţiei, vor arbora, în această dimineaţă, un tricolor de 15 metri pe clădirea blocului central al Universităţii de Stat din Moldova.

Tot un drapel de 15 metri lungime va fi întins astăzi şi pe strada centrală din satul Văsieni, raionul Ialoveni. Acţiunea va fi organizată de elevii liceului din sat, care vor împărţi şi panglici tricolore trecătorilor.

Seara, sărbătoarea va fi marcată în Capitală şi printr-un marş al tricolorului. Mai mulţi voluntari vor merge prin centrul Chişinăului cu un drapel lung de 100 de metri.

Tricolorul a fost desemnat drapel oficial al Republicii Moldova acum 26 de ani, de primul Parlament.

Pe 27 aprilie 1990, regretatul deputat Gheorghe Ghimpu a fost cel care a arborat, pentru prima dată, tricolorul pe cupola Parlamentului.

Legislativul a declarat această dată drept Ziua Drapelului de Stat abia în 2010.

Manifestaţii de amploare, cu această ocazie, au fost organizate însă doi ani mai târziu.

publika.md

0