4139

Singurul om care trăieşte în zona radioactivă Fukushima. Motivul este impresionant

fukushima, barbat
Dezastrul de la Fukushima a lăsat în urma lui o zonă grav afectată de radioactivitate, multă suferinţă şi oameni care s-au văzut într-o situaţie din care nu ştiau cum să scape. 

Efectele exploziei de la Fukushima asupa populaţiei au fost prezentate pe larg şi documentate de-a lungul timpului. Totuşi, dincolo de poveştile şi de viaţa oamenilor, în zona declarată radioactivă au rămas sute de animale.

Stăpânii nu le-au mai dus grija, însă norocul lor s-a numit Naoto Matsumara.

Naoto are 56 de ani şi a lucrat în construcţii. După dezastrul de la Fukushima, el a fost singurul care s-a întors în zona afectată ca să aibă grijă de animalele lăsate în urmă de localnici. 
fukushima, barbat
El este cunoscut drept „păzitorul animalelor din Fukushima”, datorită faptului că şi-a dedicat viaţa îngrijirii animalelor părăsite în zona pe care guvernul a decreatat-o de risc major şi care se întinde pe o distanţă de 200 de kilometri.

Naoto Matsumara este conştient de pericolul la care se expune zi de zi, însă declară că refuză să se îngrijoreze cu privire la acest aspect. Se protejează doar prin faptul că nu consumă alimente şi apă din zona respectivă, ci îşi aduce aceste produse din afară.

Când s-a întors, a făcut-o pentru animalele lui, însă când a ajuns şi a văzut amploarea fenomenului, a ştiut că nu poate rămâne indiferent. A găsit animale lăsate în ţarcuri sau legate cu lanţuri. Le-a eliberat şi le-a dus de mâncare, iar acum mare parte dintre ele depind de ajutorul lui pentru a supravieţui. 

„Mi-au spus că mă voi îmbolnăvi în 30-40 de ani. Oricum este posibil să mor din cauze naturale până atunci, deci, de ce să-mi mai pese?”, a spus Naoto.

hotnews.md

0