1112

Ex-ministrul moldovean al Finanţelor, vinovat în dosarul Sandulachi, dar nu va sta după gratii

sandulachi, vinovat
Curtea Supremă de Justiţie a menţinut sentinţa prin care fostul ministru al Finanţelor Veaceslav Negruţa a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul Sandulachi.

Instanţa a respins recursul avocaţilor şi a lăsat în vigoare decizia Curţii de Apel, care este definitivă şi nu poate fi contestată.

Reamintim că dosarul despăgubirilor-record în care este implicat fostul ministru al Finanţelor a fost deschis în 2012, după ce instituţia condusă de Veaceslav Negruţa a dat dovadă de o generozitate fără precedent faţă de fostul deputat Pantelei Sandulachi.

Acesta a cerut să-i fie achitate despăgubiri morale şi materiale pentru faptul că justiţia a tergiversat examinarea unui dosar. Suma solicitată a fost de 400 de mii de euro.

Juriștii de la Finanţe nu s-au grăbit să conteste decizia Curţii de Apel şi peste o lună toată suma pretinsă a fost transferată pe contul lui Sandulachi.

Procurorii au contestat această decizie la Curtea Supremă de Justiţie, însă doar o parte din bani a fost restituită statului.

publika.md

0