2714

Cum arată acum interiorul Președinției. De câți bani e nevoie pentru a finaliza lucrările (Foto)

interior, reparatii
Clădirea de peste drum, Președinția, este însă în șantier de șapte ani. Dacă între timp, edificiul Legislativului a fost renovat după evenimentele din aprilie 2009, la Președinție, se întinde un șantier abandonat. Sub presiunea crizei, renovarea a fost oprită încă în 2011, până atunci fiind cheltuiți 106 milioane de lei, ceea ce a fost suficient pentru jumătate din lucrări. Autoritățile nu au oferit însă bani pentru conservarea clădirii, așa că nici ceea ce s-a făcut nu s-a păstrat ca nou.

Deși în timpul evenimentelor din aprilie 2009 au fost distruse doar primele trei etaje, autoritățile au decis să renoveze tot edificiul care are zece niveluri și o suprafață totală de 13.000 de metri pătrați. Imobilul a fost construit în perioada 1984-1987 pentru a găzdui Sovietul Suprem al RSSM și nu a fost reparat niciodată. Lucrările, estimate inițial la circa 218 milioane de lei, au fost stopate încă în 2011, din lipsă de alocații.

Potrivit unei investigații realizate de anticorupție.md, timp de doi ani au fost cheltuiți în total 106 milioane de lei. Cu acești bani a fost reparat acoperișul, au fost instalate vitraliile aduse din Cehia, a fost pusă o parte din pavajul de granit, clădirea fiind îngrădită cu un gard de metal, iar în interior – a fost așternută pe alocuri pardoseală de marmură, au fost placați cu panouri din ghips-carton pereții despărțitori, au fost montate ascensoare noi și au fost instalate rețelele electrotehnice în proporție de 66%.

Potrivit estimărilor din 2009, pentru finisarea lucrărilor de reparație, urmau să mai fie alocați aproape 123 de milioane de lei. Autoritățile nu au oferit însă bani nici pentru conservarea clădirii.

În timpul evenimentelor din aprilie 2009, biroul fostului preşedinte Vladimir Voronin a rămas neatins. În încăpere se păstrează şi acum masa lui de lucru şi cea de şedinţe, scaunele, televizorul, telefoanele, portretul lui Ştefan cel Mare şi chiar cadourile primite de la alţi şefi de stat. Nici candelabrul din holul Președinției nu a fost afectat.

Autoritățile estimează că, potrivit noilor prețuri, ar mai fi nevoie de alți circa 180 de milioane de lei, cu aproximativ 70 de milioane mai mult decât ar fi fost necesar atunci când au demarat lucrările.
interior, reparatii
reparatii, presedentia
presedentia, interior
presedentia, interior
reparatii, presedentia

diez.md

0