Parlamentul a început modificarea legislaţiei pentru a pregăti alegerile prezidenţiale
Parlamentul a constituit o comisie specială care va elabora modificările la Codul Electoral, necesare pentru organizarea alegerilor prezidenţiale.
Din comisie vor face parte reprezentanţi ai fracţiunilor şi grupurilor parlamenmtare cu excepţia comuniştilor (PCRM).
Liderul PCRM Vladimir Voronin a solicitat ca decizia din 4 martie curent a Curţii Constituţionale (CC) să fie ignorată de Forul legislativ. "Nu sunt de acord categoric şi aşa nu trebuie să se mai petreacă niciodată, ei în fiecare zi îşi permit să se joace cu această Constituţie", a spus Voronin cu referire la judecătorii CC.
La rândul său, preşedintele Partidului Democrat (PDM) Marian Lupu a declarat: "Fiecare din noi putem avea opiniile noastre referitoare la această decizie, dar trebuie să adoptăm o decizie odată ce ne confruntăm cu aşa o situaţie."
Comisia va avea la dispoziţie 30 de zile pentru a elabora modificările la legislaţia electorală.
Reamintim că magistraţii de la CC au decis la 4 martie 2016 că modificarea Constituţiei în anul 2000 s-a operat cu încălcări şi şeful statului urmează a fi ales direct de către cetăţeni.
publika.md