4513

Scandal! Medicii au rămas fără cuvinte când au văzut radiografia unei paciente

operatie, pacienta
Scandal de proporţii în Marea Britanie, după ce unei foste asistente medicale, care a ajuns la spital cu dureri îngrozitoare, i s-a descoperit în abdomen un forceps de 18 centimetri, scrie Daily Mail.

Ustensila a fost uitată de medici în timpul unei intervenţii chirurgicale la care femeia fusese supusă în urmă cu trei luni, scrie Jurnalul.ro.

Femeia s-a internat în spital pentru o intervenţie chirurgicală de înlăturare a vezicii biliare. Totul a descurs bine, iar medicii au decis că poate fi externată. La câteva zile după ce a ajuns acasă, femeia a simţit o durere anormală în zona abdomenului, însă a crezut că este din cauza operaţiei.

La trei luni de la intervenţie, însă, durerile deveneau din ce în ce mai puternice. Într-un final, victima s-a prezentat la camera de garda, unde medicii i-au făcut o radiografie. Când au venit rezultatele, medicii au fost şocaţi să descopere care era de fapt problema: femia avea în abdomen un forceps de 18 centimetri.

"Am avut un şoc când mi-au spus că am asta în mine. Este o ustensilă enormă. Cum să uiţi aşa ceva în corpul unui pacient?", a declarat pacienta.

Directorul spitalului a decis ca pacienta să primească o suma de şase cifre, în lire, pentru a compensa o parte din coşmarul prin care a trecut femeia.

publika.md

3