Primăria capitalei vrea să amenajeze zece sensuri giratorii noi
În capitală ar putea apărea noi sensuri giratorii. Acestea vor fi amenajate în aproximativ zece cele aglomerate intersecţii. Subiectul a fost discutat astăzi în cadrul şedinţei serviciilor Primăriei.
Este vorba despre intrarea în oraşul Sângera, intersecţia străzilor Puşkin şi Albişoara, Uzinelor şi Voluntarilor, ieşirea din localitatea Bubuieci, intersecţia străzilor Calea Orheiului şi Studenţilor, intersecţia străzii Ismail cu bulevardul Ştefan cel Mare, dar şi intersecţia bulevardului Negruzzi cu strada Ciuflea.
Astfel, municipalitatea îşi propune să fluidizeze traficul. Pentru început, pe o perioadă de câteva săptămâni, sensurile giratorii vor fi instalate pentru testare, iar mai târziu vor fi amenajate.
jurnal.md