628

Piesa cu care Ucraina participă la Eurovision 2016 ar putea fi interzisă! Motivul

interzisa, eurovision
Jamala, cântăreaţa aleasă de Ucraina să reprezinte ţara la Eurovision 2016, a stârnit un val de controverse cu piesa ”1944“, în care vorbeşte despre deportarea tătarilor din Crimeea.

Cântecele cu tentă politică nu sunt permise în show, Eurovisionul fiind un concurs de creaţie. Un purtător de cuvânt de la Eurovision 2016 a declarat că o decizie privind piesa Ucrainei va fi luată de European Broadcasting Union (EBU), organizatorul show-ului, după 14 martie.

”Se decide de la caz la caz. Mesajele politice explicite nu sunt permise în cântece, la fel şi cele comerciale, pentru a nu discredita Eurovisionul“, a declarat reprezentatul EBU. Dacă se stabileşte că un cântec a încălcat regulile, organizatorii pot obliga țara să schimbe versurile sau chiar cântecul cu totul.

Susana Jamaladinova, care cântă cu numele de scenă Jamala, a fost aleasă, duminică, prin voturile a trei membri ai juriului şi peste 380.000 de fani şi telespectatori, să reprezinte Ucraina la Eurovision 2016, scrie adevărul.ro.

Artista este de origine tătară şi chiar a declarat că este important ca oamenii să ştie adevărul despre deportarea tătarilor din Crimeea. ”Principalul mesaj este acela de rememorarea, dar şi de cunoaştere a poveştii. Atunci când ştim, putem să prevenim”, spune ea.

Cântecul începe cu versurile: ”Atunci când străinii vin/ Vin în casa ta, te omoară şi îţi spun: «Nu suntem vinovaţi... nu suntem vinovaţi»”. De altfel, Jamala a declarat că străbunica sa a fost deportată din Crimeea alături de cei cinci copii ai săi.

”Această piesă este, de fapt, despre familia mea. A trebuit să o scriu. Este un cântec memorial şi este dificil pentru mine să îl cânt”, a mai zis ea.

Concursul Eurovision 2016 va avea loc la Stockholm, capitala Suediei. Cea de-a 61-a ediţie a competiţiei va avea loc pe data de 14 mai, având semifinalele pe 10 şi 12 mai.

kankan.md

0