1065

Reacția lui Filip la concluziile UE: Acest Guvern va duce Moldova pe calea europeană

guvern, ue
După ce luni, miniștrii de externe din UE au adoptat o rezoluție în care Guvernului de la Chișinău i se cere continuarea reformelor, depolitizarea instituțiilor statului, combaterea corupției sistemice și să lumină în cazul fraudei bancare, premierul Pavel Filip s-a autosesizat.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Filip scrie că știe ce are de făcut și dă asigurări că actualul Guvern are voința politică pentru a duce Moldova mai departe pe calea europeană.

„Am făcut cunoştinţă cu poziția exprimată ieri de către Consiliul Uniunii Europene în ce privește Republica Moldova. Mesajele sunt clare si le înţelegem perfect. Salut angajamentul Consiliului UE pentru dezvoltarea relațiilor Moldova - UE și reafirm că Guvernul Moldovei acționează și el în acest sens. Am regăsit în aceste concluzii confirmarea că direcţia aleasă de Guvernul Republicii Moldova este cea corectă. Cîteva reacţii punctuale:

În primul rând, ne axăm agenda de guvernare pe implementarea Acordului de Asociere RM-UE, reieşind din aşteptările cetăţenilor. În al doilea rând, ne mişcăm spre o reformă instituţională profundă, lucrând la întărirea instituţiilor financiar-bancare, a autorităţilor anticorupţie, a administrației publice, precum și la îmbunătățirea climatului investițional. În al treilea rând, lucru pe care îl reconfirm cu această ocazie, Guvernul acţionează deja şi va acţiona în continuare, având o comunicare constantă, cu media, societatea civilă, opoziţia, teritoriul. Orice dificultate poate fi şi trebuie să fie soluţionată prin dialog constructiv. Știm ce avem de făcut, iar acest Guvern are voința politică pentru a duce Moldova mai departe pe calea europeană. Mâine vom discuta aceste şi alte subiecte actuale în cadrul reuniunii Comisiei Guvernamentale pentru Integrarea Europeană”, a scris Filip pe pagina sa de Facebook.

Precizăm că miniștrii de externe din UE au adoptat luni o rezoluție în care Guvernului de la Chișinău i se cere să continue reformele. Rezoluția spune că executivul moldovean trebuie să dea prioritate depolitizării instituțiilor statului, să combată corupția sistemică, să reformeze administrația publică și să facă mai eficiente și mai transparente finanțele publice.

unimedia.info

0