715

Unul din cinci judecători cred că în sectorul justiției nu există corupție

justitie, coruptie
Aproape fiecare al cincilea judecător din R. Moldova este de părerea că în sectorul justiției nu există corupție, arată rezultatele unui sondaj de opinie realizat de CBS-AXA, la comanda Centrului de Resurse Juridice din R. Moldova. La sondaj au participat judecători, procurori și avocați.

Întrebați despre evoluția fenomenului corupției în sectorul justiției, 49 la sută dintre judecători au răspuns că, în opinia lor, din 2011 și până în prezent, corupția din sistem a scăzut, iar alte 19,6 % din magistrați au declarat că în sistemul judecătoresc nu există corupție.

Dintre magistrații care cred că justiția din R. Moldova nu este afectată de corupție, 28,6 % sunt judecători la Curtea Supremă de Justiție.

Doar 7,9 % dintre judecătorii care au participat la sondaj au afirmat că în opinia lor corupția a crescut în ultimii cinci ani, iar cel mai înalt nivel de corupție este în cadrul Curților de apel (30,3 %) și în cadrul Curții Supreme de Justiție (17,9 %).

Procurorii și avocații au fost mai critici. În opinia a peste 35 la sută din procurori, corupția crește în sistemul judecătoresc, iar alte 32,5 % dintre procurori cred că astăzi corupția din sistem este la același nivel ca în 2011. Mai mult de jumătate dintre avocați (52,5 %) cred că astăzi e mai multă corupție în instanțele de judecată, iar alte 28 % cred că nivelul de corupție a rămas același.

Totuși, 1,8 % din avocați au răspuns, în cadrul sondajului, că nu există corupție în sistem.

Pe de altă parte, judecătorii consideră că cea mai mare corupție este în poliție (58,4 %) și avocatură (51,8%), iar avocații cred că marea corupție este în procuratură (81,1 %) și poliție (81 %).

Sondajul „Percepția judecătorilor, procurorilor și avocaților privind reforma în justiție și combaterea corupției” a fost realizat în perioada octombrie-decembrie 2015 pe un eșantion de 273 de judecători, 509 procurori și 163 de avocați, ceea ce reprezintă 32 % din numărul total al judecătorilor, procurorilor și avocaților activi din republică.

ziarulnational.md

0