Amenzile şoferilor nedisciplinar au îngrășat bugetul de stat
Şoferii care încalcă regulamentul circulaţiei rutiere au adus venituri considerabile în bugetul de stat. Pe parcursul anului 2015, aceştia au achitat amenzi în valoare de peste 65 de milioane de lei.
Printre cele mai frecvente nereguli sunt depăşirea limitei de viteză, parcarea în locuri interzise şi trecerea la culoarea roşie a semaforului.
Potrivit Inspectoratului Naţional de Patrulare, pe parcursul anului trecut, au fost aplicate aproximativ 400.000 de amenzi, în sumă totală de aproape 140 de milioane de lei.
Poliţiştii susţin că peste 300.000 dintre acestea au fost achitate şi s-au strâns peste 65 de milioane de lei.
Atât numărul penalităţilor aplicate cât şi celor achitate este în creştere în comparaţie cu anul 2014. Acum doi ani, peste 340.000 de şoferi s-au ales cu sancţiuni, în valoare totală de aproape 130 de milioane de lei.
Peste 300.000 dintre acestea au fost achitate, iar suma colectată este de peste 60 de milioane de lei. Potrivit inspectorilor de patrulare cele mai frecvente nereguli sunt:
"Pe primul loc avem depăşirea limitei de viteză. La fel, ignorarea cerinţelor marcajelor, ignorarea cerinţelor indicatoarelor, defecţiuni ale automobilelor şi culoarea roşie a semaforului", a declarat Igor Ţurcanu, inspector INP.
Unii şoferi recunosc că au fost nedisciplinaţi:
"- Foarte disciplinat am fost. Numai 7 puncte de penalizare.
- Câte amenzi aţi achitat?
- Toate.
- Când anume încălcaţi?
- Când cad pe gânduri".
"Destul de disciplinat. Nu am nicio amendă".
"Mă strădui să fiu cât mai calmă, cât mai liniştită şi să îmi caut de banda mea şi atât".
Pentru depăşirea vitezei, şoferii riscă o amendă de până la o mie de lei şi 5 puncte de penalizare, iar pentru ignorarea marcajelor rutiere sancţiunea se ridică până la 500 de lei, plus trei puncte de penalizare.
Iar cei care se deplasează la culoarea roşie a semaforului sunt penalizaţi cu până 600 de lei.
publika.md