Doi polițiști vor fi judecați pentru trafic de influență și luare de mită
Doi ofițeri de poliție vor fi aduși în fața instanței de judecată, fiind acuzați de trafic de influență și luare de mită, anunță Politik.md.
În primul caz, este vorba despre un ofiţer de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Briceni, care va compărea în faţa instanţei de judecată sub acuzaţia de trafic de influenţă.
Serviciul Nord al Procuraturii Anticorupţie a acumulat probe că, la finele lunii octombrie curent, poliţistul a pretins şi primit, în două tranşe, bani în sumă totală de 450 dolari de la o persoană bănuită de escrocherie. Pentru această sumă, ofiţerul de urmărire penală susţinea că poate influenţa adoptarea unei decizii de încetare a cauzei penale în care era cercetat. Poliţistul a fost reţinut imediat după primirea banilor. Procurorii au finalizat urmărirea penală pe acest caz şi au expediat cauza penală judecătoriei Briceni pentru examinare în fond.
Un caz similar a avut loc recent, de această dată fiind implicat un ofiţer de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Drochia. Omul legii a fost reţinut pentru trafic de influenţă. În acest caz poliţistul a pretins şi primit bani de la tatăl unui individ, bănuit de privarea ilegală a persoanei de libertate. Pentru 3 mii de lei poliţistul se angaja să influenţeze procurorii să nu-i anunţe fiul în căutare. După primirea banilor, poliţistul a fost reţinut de procurorii anticorupţie şi ofiţerii Serviciului Protecţie Internă şi Anticorupţie al MAI.
Dacă vor fi recunoscuţi culpabili de cele incriminate, poliţiştii riscă amenzi de până la 60 de mii lei sau închisoare de până la 5 ani.
politik.md