2707

Implică-te în acțiunea de caritate ”Să le dăruim persoanelor in etate o sărbătoare frumoasă!”

actiune de caritate, batrani
Dragi prieteni!

Forum.md are o tradiție frumoasă - în ajunul sarbătorilor de Anul Nou, utilizatorii forumului care nu sunt indiferenți față de necesitățile oamenilor, aduc spiritul sărbătorilor de iarnă și voie bună celor care din anumite motive nu au posibilitate să simtă și ei că e sărbătoare.

În acest an, în ajun de sărbători, activiștii proiectului de binefacere ”Să ajuți - e atît de simplu”, FORUM.MD vor merge la azilul de bătrîni din satul Prodănești (r-nul Florești), unde stau 43 de bătrîni.

Aţi observat că în această perioadă toate evenimentele de binefacere sunt organizate pentru copii, iar de bătrâni mulți uită. În acest an am decis să acordăm atenție anume lor.

Pentru a aduce o mică sărbătoare oamenilor în etate, la 24 decembrie, activiștii vor merge la azilul de bătrâni din satul Prodănești (r-nul Florești) ca să le ofere cadouri. Din păcate, statul le oferă doar pentru minimul necesar care nu este mereu de o calitate bună.

Prin urmare anunțăm o colectare de fonduri pentru procurarea cadourilor ce vor fi oferite bătrînilor de la azilul din satul Prodănești (r-nul Florești). 

Doritorii de a dona o sumă de bani sau cei care ne pot oferi produsele din lista de mai jos, se pot adresa la adresa I.Neculce, 5 (oficiul 999.md), la fel ne puteți contacta la 068167273 (Alina, manager FORUM.MD)

Lista de cadouri ce ar fi binevenite bătrînilor:

- Șampon 

- Gel de duș 

- Săpun 

- Detergent 

- Scutece 

- Medicamente 

- Ciorapi groși

- Pătură

- Perne 

- Cearșafuri noi 

- Papuci de cameră 

- Fructe și legume proaspete

Bătrînii vă vor fi recunoscători pentru orice ajutor oferit. Mai mult decît atât, planificăm să nu le ducem doar cadouri, dar să invităm și interpreți de la noi din Moldova, pentru a le oferi și un concert adevărat.


Sărbătoarea trebuie simţită de către toţi, indiferent de vîrstă!batrani, azil

Dacă aveți mai multe întrebări, formați nr:  + (373) 68167273

scrieți: forum@forum.md
  
Adresa companiei "Simpals" - mun. Chișinău, str. Neculce, 5.  
Urmăriți știrile și alăturați-vă grupului ”Să ajuți - e atît de simplu”!  

Cum ne găsiți?
batrani, actiune de caritate

0