1535

Campania de Crăciun „De la mame pentru mame”

mama si copilul, act de caritate
Anual,  în Republica Moldova sunt abandonați 300 de copii. 27% dintre ei sunt abandonați de către mamele solitare, iar cele mai multe abandonuri au loc în lunile de iarnă. Misiunea Socială Diaconia lansează campania de Crăciun „De la Mame pentru Mame” cu scopul de a susține cuplurile mamă- copil și familiile aflate în situații de criză. Prin solidaritate putem oferi copiilor șansa de a crește în brațele mamelor sale.

Organizată pentru al cincilea an consecutiv, campania de Crăciun „De la Mame pentru Mame” are scopul de a aduna fonduri pentru asistarea familiilor și a cuplurilor mamă- copil în situații de criză.
mama si copilul, act de caritate
Mamele solitare au nevoie de ajutorul nostru

O mamă asigurată primește de la stat o sumă medie 1100 lei lunar, asta în timp ce costul scutecelor pentru doar o lună este de 705 lei.  Programul „În brațele mamei” vine să ajute mamele să-și păstreze copiii aproape. Astfel, fiecare donație este un pas mai aproape de păstrarea copilului în brațele calde ale mamei.  

Directorul Misiunii Sociale Diaconia, Igor Belei: „De la Mame pentru Mame” este o ocazie să dăruiți bunătatea și căldura unui cămin familial pe care noi l-am avut în copilărie, celor cărora viața nu le-a pregătit. Apariția unui copil în viața unei femei este un miracol. Miracolul dăruit de Dumnezeu nu este doar pentru viitoarea mamă, ci și pentru întreaga societate. De noi depinde cât de împlinit va fi acest miracol pe pământ- cel al vieții unui nou născut, al unui viitor membru al societății din care facem parte.
act de caritate, fonduri
Campania „De la Mame pentru Mame” cuprinde o serie de acțiuni menite să informeze și să sensibilizeze mamele din comunitate pentru a sprijini mamele solitare.

1-20 decembrie - Ateliere de confecționare a jucăriilor de brad cu participarea angajaților din companiile ce și-au exprimat acordul de a se implica în campania de Crăciun.

12 decembrie- Evenimentul de caritate „De la Mame pentru Mame” ce va avea loc la Summit Events, Sala Roșie. Evenimentul va întruni 100 de participanți. Preț bilet: 200 de lei

0