823

O nouă ședință de judecată! Fostul preşedinte al Băncii de Economii figurează în dosarul BEM

judecata, director
O nouă şedinţă de judecată în dosarul în care figurează fostul preşedinte al Băncii de Economii, Grigore Gacighevici va avea loc astăzi.

Instanţa urmează să reexamineze cauza penală, după ce judecătorii au decis acest lucru în cadrul şedinţei precedente, în care urma, de fapt, să fie pronunţată sentinţa.

Procurorul Eugen Balan, care instrumentează acest caz, a declarat atunci că nu cunoaşte motivele pentru care magistraţii au luat această hotărâre.

Grigore Gacichevici este învinuit de încălcarea regulilor de creditare, în urma cărora banca ar fi fost prejudiciată cu peste patru milioane de euro şi aproximativ patru milioane de lei.

În acest dosar, alături de Gacighevici figurează alte patru persoane.

Este vorba de fostul vicepreşedinte al BEM, ex-şeful Direcţiei Credite, fostul şef al Direcţiei Securitate şi cel de la Direcţia Juridică.

Inculpaţii au fost trimişi pe banca acuzaţilor în primăvara anului 2013.  

În total, au fost trimise în instanţele de judecată 18 dosare penale ce vizează obţinerea creditelor neperformante de la cele trei bănci lichidate.

publika.md

0