Primăria Chișinău continuă să se împrumute de la băncile comerciale
Primăria Chişinăului va împrumuta şi luna aceasta pentru a-şi plăti angajaţii, în lipsa fondurilor de la Ministerul Finanţelor.
În cadrul ședinței de astăzi a primăriei, Dorin Chirtoacă a spus că sunt întârzieri la transferurile făcute de Ministerul Finanțelor către primăria municipală.
„Noi suntem în această procedură deja de jumătate de an. Asta presupune luare de împrumuturi pe termen scurt. Se ia împrumut în noiembrie se achită în decembrie, se ia în decembrie se achită în ianuarie. Nouă autoritățile centrale ne datorează 280 de milioane de lei pentru domeniul educației. Noi am împrumutat jumătate. Ne descurcăm. Dacă nu se transferă acești bani până la sfârșitul anului, atunci, până în primăvară, vor fi achitaţi, asta în situația dacă nu dă faliment. Noi plătim, la 100 de milioane, câteva zeci de mii de lei, totul depinde de termen și de ratele BNM", a declarat edilul.
Primarul a mai spus că, săptămâna trecută, Direcția finanțe din cadrul Primăriei a fost luat un credit de 50 de milioane de lei. Cu încasări zilnice de 3-4 milioane de lei, Chirtoacă susține că primăria poate achita salariile.
Amintim că până acum transferurile de la Ministerul Finanțelor au întârziat de mai multe ori, administrația locală fiind nevoită să împrumute în repetate rânduri de la băncile comerciale.
deschide.md