3717

Cum l-au ajutat pe Putin atacurile din Paris

paris, atacuri
Președintele rus Vladimir Putin a jurat “să-i găsească și să-i pedepsească” pe cei responsabili pentru doborârea în octombrie a unui avion rusesc deasupra Egiptului, cu ajutorul unei bombe artizanale care a ucis 224 de persoane.

Momentul ales pentru anunțul său, la câteva zile după ce teroriștii au folosit atentatori sinucigași și mitraliere Kalașnikov pentru a ucide 129 de oameni în Paris, nu este întâmplător. Putin a văzut o ușă deschisă către Vest și vrea să profite de asta. Iar Vestul nu ar trebui să-l țină deoparte.

Câteva săptămâni, guvernul rus a părut că nu știe care să fie răspunsul potrivit față de prăbușirea avionului, îngrijorat de faptul că pierderea de vieți va fi pusă pe seama intervenției sale în războiul civil din Siria. Dar masacrul din Franța a schimbat complet calculul, indicând posibilitatea unei reapropieri între Rusia și Vest. Lovind în Paris, Statul Islamic a transformat războiul sirian într-un conflict global. Și, după cum a arătat Putin la Summitul G-20 din Turcia, Rusia se menține ferm în mijlocul luptei.

Trebuie menționat că relația de adversitate cu Vestul nu a fost în planul inițial al lui Putin. “Rusia este parte a culturii europene”, declara acesta la BBC în 2000, cu puțin timp înainte de alegerea sa ca președinte. “Nu îmi pot imagina țara izolată de Europa și ceea ce noi adesea numim lumea civilizată. Mi-e greu să văd NATO ca pe un dușman”.

Dar, deja din 2002, când NATO a început negocierile pentru aderarea Bulgariei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, României, Slovaciei și Sloveniei, relațiile au început să se strice. Fostul prim-ministru britanic Tony Blair a descris în memoriile sale acest moment de cotitură: “Vladimir a ajuns mai târziu să creadă că americanii nu i-au oferit locul meritat”.

Belicozitatea lui Putin a fost apoi consolidată de necazurile politice interne - o recesiune profundă a făcut necesară canalizarea furiei alegătorilor - dar a fost percepută superficial mai ales de către Statele Unite (președintele Barack Obama s-a referit odată la Putin ca la „copilul plictisit din spatele clasei”). Abia după intervenția Rusiei în Ucraina și anexarea Crimeii, din martie 2014, a devenit evident spiritul agresiv al lui Putin, care și-a prezentat țara ca fiind victima unei agresiuni.

Vestul „ne-a mințit de multe ori, a luat decizii pe la spatele nostru și ne-a pus în fața faptului împlinit”, a afirmat Putin într-o declarație televizată, la scurt timp după ce un dubios referendum în Crimeea a cimentat controlul Rusiei asupra regiunii. „Așa s-a întâmplat cu expansiunea NATO către Est și cu amplasarea de infrastructuri militare la granițele noastre”. Putin pare că vrea să contracareze caracterizarea pe care Barack Obama a făcut-o Rusiei, că este cel mult „o putere regională”, prin încercarea de a demonstra capacitatea Kremlinului de a acționa global, mai ales prin intervenția în Siria.

La Summitul G-20 din Turcia, totuși, Putin a vorbit pe un ton semnificativ diferit, întinzând o mână deschisă: „Am propus cooperarea pe antiterorism. Din păcate, partenerii noștri din Statele Unite ne-au refuzat inițial. Dar acum, mi se pare că toată lumea realizează că nu putem să ne angajăm într-o luptă eficientă decât împreună. Dacă partenerii noștri cred că e momentul să ne schimbăm relațiile, atunci sunt bineveniți”.

Logica din spatele propunerilor lui Putin este clară. Rusia și-a atins obiectivul în Ucraina: un conflict înghețat care va oferi Kremlinului un rol permanent în politica acestei țări. Ținta sa este acum de a convinge Vestul să ridice sancțiunile economice. Așa cum au afirmat și analiștii de la Stratfor Global Intelligence, „dacă Kremlinul nu vrea să falimenteze companiile rusești sau să facă tăieri și mai mari la operațiunile curente sau la investițiile viitoare, Moscova trebuie să-i convingă pe europeni să nu mai prelungească măcar cele mai dure dintre sancțiuni”.

Iar atacul de la Paris i-a oferit lui Putin ocazia să prezinte operațiunile sale militare din Siria ca un serviciu adus Vestului, un exemplu pentru voința Rusiei de a face munca murdară de a ataca Statul Islamic în propriul său teritoriu. Și Putin face deja concesii în zona diplomatică. La un summit la Viena, din 15 noiembrie, la doar două zile după atacul din Paris, Rusia și SUA au părut să lase deoparte câteva dintre neînțelegerile lor cu privire la modul cum se poate încheia războiul civil din Siria, convenind asupra unui program care presupune că un nou guvern ar urma să fie ales acolo la începutul lui 2017.

Totuși, SUA și aliații săi europeni au câștigat brusc un mare avantaj asupra Kremlinului și nu ar trebui să le fie rușine să îl folosească. Deși Vestul nu ar trebui să se grăbească să ridice sancțiunile – disputa asupra Crimeii nu se va rezolva rapid, cel mai probabil –, valorificarea dorinței Kremlinului de a fi recunoscut ca o putere globală este o strategie sănătoasă. Conflictul înghețat din estul Ucrainei poate fi dezghețat dacă Rusia este convinsă să respecte Protocolul de la Minsk, să își retragă trupele de la graniță și să ajute la organizarea de alegeri locale la standarde internaționale.

Dacă Putin este dispus să arate ceva bunăvoință prin cooperarea în Ucraina, Vestul s-ar putea gândi să facă unele mici concesii la schimb. Participarea Rusiei în lupta împotriva Statului Islamic - și revenirea în rândul celor care respectă regulile comunității internaționale – ar putea însemna un preț care merită plătit.

Nina L. Khrushcheva, autoarea volumului „Imagining Nabokov: Russia Between Art and Politics and The Lost Khrushchev: A Journey into the Gulag of the Russian Mind”, este profesor de afaceri internaționale și decan asociat pentru Afaceri Academice la The New School și membru senior la Institutul de Politici Mondiale.

timpul.md

0