1512

Parlamentul a votat pentru extinderea ZEL Bălți la Orhei și Cahul

vot, balti
Parlamentul a aprobat astăzi în două lecturi extinderea ZEL Bălți la Orhei și la Cahul. Astfel urmează pe o suprafață totală de 40 de hectare. Proiectul prevede crearea a două subzone în orașul Cahul și una la Orhei. Inițiativa a fost înregistrată în luna octombrie în Parlament  de mai mulți deputați democrați și liberal-democrați.
Documentul prevede că gigantul japonez va investi circa 17 milioane de euro în construcția fabricii cu suprafața de 25 de mii de metri pătrați pentru un număr de aproximativ 3200 de angajați.

De menționat că locul unde urmează să fie construită fabrica a fost ales de investitor după examinarea mai multor locații iar proiectul investiţional şi acţiunile care urmează a fi întreprinse au fost discutate încă la începutul acestui an în cadrul unei întrevederi a membrilor bordului cu prim-ministrul în exercițiu de atunci Iurie Leancă.

Sumitomo Electric Bordnetze (SEBN) este o companie japoneză-germană, care are la nivel internaţional 30 de mii de angajaţi. Compania-mamă este Sumitomo Corporation, care are, la nivel global, aproximativ 400 de mii de angajaţi. SEBN produce cabluri pentru Volkswagen Group, inclusiv Skoda. 

Agora scria anterior că afacerea va fi gestionată de fostul președinte de Parlament, Igor Corman. 

Totodată, compania japoneză Fujikura și compania germană Coroplast și-au exprimat disponibilitatea de a investi în subzona economică din orașul Cahul.

agora.md

0