Vladimir Putin ameninta Romania. Ce a declarat presedintele rus
Rusia 'va initia contramasuri' in vederea intaririi potentialului fortelor sale strategice nucleare, in conditiile in care SUA isi desfasoara sistemul lor de aparare antiracheta, a declarat marti presedintele rus Vladimir Putin, informeaza RIA Novosti.
"Rusia va initia contramasurile necesare in vederea intaririi potentialului fortelor sale strategice nucleare. Vom lucra si la un sistem propriu de aparare antiracheta", a spus Putin.
Potrivit liderului rus, in ultimii trei ani, intreprinderile din industria militara rusa 'au creat si au testat cu succes o serie de sisteme de perspectiva, care sunt in stare sa indeplineasca sarcini militare pentru contracararea oricaror sisteme antiracheta'.
Putin a subliniat ca aceste sisteme au inceput sa intre in dotarea armatei ruse in acest an, astfel ca in prezent fortele armate ruse se preocupa de 'asimilarea noilor tipuri de arme'.
Intr-o declaratie facuta in 13 octombrie de Mihail Ulianov, directorul Departamentului pentru probleme de neproliferare si control al armamentului din Ministerul rus de Externe, in timpul unui discurs tinut in comitetul de profil al Adunarii Generale a ONU, Rusia a cerut guvernelor SUA si Romaniei sa renunte la instalarea de lansatoare de rachete Mk-41 in dispozitivul de aparare antiracheta din Romania.
In aceeasi zi, ambasadorul SUA in Romania, Hans Klemm, a dat asigurari ca eforturile Washingtonului in domeniul apararii antiracheta nu sunt menite sa afecteze echilibrul strategic cu Rusia.
stirileprotv.ro