Streleț va fi demis! Află de cine va fi condus următorul Guvern?
Guvernul Streleţ va fi demis joia viitoare, iar următorul Guvern va fi condus de către deputatul neafiliat Iurie Leancă. Afirmaţia a fost făcută de către liderul Mişcării „Antimafie”, Sergiu Mocanu, în cadrul emisiunii „Politica” de la postul de televiziune „TV 7”, transmite IPN.
„Guvernul Streleţ va cădea şi vom avea un guvern colorat politic. Streleţ încearcă să facă tot ce poate ca să fie menţinut de Plahotniuc.. Acesta va merge însă până la urmă, nu se va opri. Viitorul Guvernului depinde de ceea ce vrea Plahotniuc şi eu cred că Streleţ nu are argumente pentru Plahotniuc. Următorul premier va fi Iurie Leancă. Este candidatura ideală pentru Plahotnic, se înţelege bine cu europenii şi va putea să mai atragă nişte credite. Totodată, Leancă este şi şantajabil, figurează alături de Filat în denunţul lui Shor”, a spus politicianul.
Şi expertul IDIS „Viitorul” , Corneliu Ciurea, este de părerea că mandatul de premier al lui Valeriu Streleţ se va încheia joia viitoare. „Cred că va fi schimbat Guvernul, dar nu şi coaliţia de guvernare, care va fi suplinită cu trupe noi. Cel mai probabil, Valeriu Streleţ se va retrage din politică, el singur a spus că a oboist”, a spus expertul.
Alexandru Slusari, membru al Consiliului protestatarilor din Piaţa Marii Adunări Naţionale, este de părerea că Partidul Democrat nu va vota moţiunea de cenzură. „Arestul lui Filat a cutremurat clasa politică moldovenească. Pentru Plahotniuc este convenabil să păstreze acest guvern cu condiţia ca PLDM să se detaşeze de Filat”, a opinat Slusari.
ipn.md