985

Streleţ a stârnit un val de critici la primul Forum mass-media. Ce le-a propus jurnaliştilor

media, forum
Premierul Valeriu Streleţ a stârnit un val de critici din partea jurnaliştilor la primul Forum mass-media din ţara noastră. Oamenii din presă au reacţionat negativ la propunerea prim-ministrului de a stabili un parteneriat între Guvern şi instituţiile media.

Valeriu Streleţ i-a îndemnat pe reprezentanţii mass-media să colaboreze cu autorităţile pentru a scoate ţara din impas.

"În această perioadă, marcată de turbulenţe în toate domeniile, marcate de provocări fără precedent, pe care nu le-a avut ţara noastră, prestaţia noastră, pe de o parte, dar şi a presei, pe de altă parte, care printr-o mişcare de peniţă, o mişcare de tastatură, poate să orienteze opinia publică, îmi dau seama că aici avem nevoie de un adevărat parteneriat", a spus primul ministru.

"Suntem într-o navă care este în derivă. Noi suntem pe navă cu dvs, dar căpitan sunteţi dvs. Noi şi în condiţiile astea, avem obligaţia să vă spunem, "domnule căpitan, am impresia că roteşti în partea opusă decât în cea care trebuie". Referitor la ideea cu responsabilitatea, seamănă un pic şi nu toată lumea ţine minte, dar suficientă lume ştie, cu "padrucinîe partii". Nu accept rolul ăsta", s-a expus jurnalistul Vasile Botnaru.

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, le-a dat dreptate jurnaliştilor şi i-a sfătuit să-şi facă meseria cât mai corect.

"La sfârşit de zi, voi sunteţi cei care aveţi dreptate. Noi nu. Şi este adevărat.Politicienii vin şi pleacă. Şi când ne criticaţi, aveţi dreptate. Când am vorbit despre responsabilitate, deloc nu m-am referit la parteneriat. Nimeni nu v-a solicitat să fim parteneri, făceţi-vă meseria cum o ştiţi mai bine şi fiţi liberi în ceea ce faceţi", a zis Andrian Candu.

Iar şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău a declarat că libertatea presei este una dintre cele mai importante elemente ale unei societăţi democratice.

"Voi sunteţi formatori de opinie, este un privilegiu pentru voi, dar trebuie să fiţi conştienţi de responsabilitatea pe care o aveţi. Este nevoie urgent de a crea un mediu propice pentru mass-media din Moldova, autorităţile responsabile de media trebuie colaboreze ca să implementeze reforme solide în acest domeniu", a conchis şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola.

La Forumul mass-media participă jurnaliști, reprezentanți ai organizaţiilor de presă, experți din țară și de peste hotare.

publika.md

0