Interviu cu Valentina Nafornița, protagonista celei de a doua Gale a Generozităţii

Renumita soprană de la Opera de la Vienna, moldoveanca Valentina Naforniţa va fi, în curînd protagonista celei de a doua Gale a Generozităţii – un eveniment marcă „Copil, Comunitate, Familie” (CCF) şi partenerul său din Marea Britanie ”Hope and Homes for Children” (HHC). Anul acesta gala va avea un program de excepţie, cu participarea unor artişti internaţionali cu renume şi lansarea unui vin exclusiv. Banii obţinuţi din vânzările de bilete vor merge la construcţia Casei Viitorului, unde vor locui 12 copii abandonaţi cu dizabilităţi grave din Chişinău, lipsiţi acum de căldura unui cămin familial. Mai multe despre Gală, dar şi despre planurile din acest sfârşit de an , ne vorbeşte Valentina Naforniţa, patroana CCF/HHC Moldova într-un interviu .

R: Valentina, am văzut pe site-ul Dvs. personal că aveţi o agendă încărcată: tocmai v-aţi întors de la Festivalul Internaţional “George Enescu ”din Bucureşti. Urmează alte proiecte ambițioase. Povestiţi-ne, vă rog, mai multe detalii.

V: Am făcut o pauză, pentru prima dată în ultimii 4 ani. Am avut, în sfârşit, o vacanţă oficială în această vară. Am fost împreună cu soţul meu în Croaţia, apoi am venit acasă să vizităm părinţii şi familia. După vacanţă, am început să mă pregătesc pentru Festivalul Internaţional de la Edinburgh, Marea Britanie. Am avut un program foarte dificil şi lung, care conţinea leaduri din Ceaikovschi, Rahmaninov, Dvorjak, toate trebuia să le cânt în limbile originale. A urmat apoi Festivalul „George Enescu” de la Bucureşti, devenit în ultimii ani unul dintre cele mai importante festivaluri din lume. Acolo sunt invitaţi să evolueze cei mai mari artişti ai lumii, dirijori, orchestre fantastice. Eu am debutat acolo cu leaduri de Enescu. Cu acelaşi concert am mers şi la Vienna, la una dintre cele mai importante săli de concerte – Musik Verein. Acum mă pregătesc pentru un proiect televizat foarte curios – „Stars von Morgen” găzduit de televiziunea germană Salve.TV şi prezentată de celebrul tenor Rolando Villazon, la care am fost deja invitată să cânt la Vienna.

R: Care este partea cea mai dificilă în munca Dvs. şi în pregătirile pentru concerte?

V: Totul depinde de dificultatea muzicală, de tehnica pe care trebuie să o îndeplineşti în recitaluri. E diferit să cânţi din Mozzart sau Ceaikovschi. Nu pot să zic că unul sau altul e mai uşor, e diferit. Un compozitor poate să-şi fie mai comod, potrivit decât celălalt. Eu mă simt bine în ambele. Despre Mozzart artiştii spun că este ca un balsam pentru voce, trebuie însă să înveţi cum să-l cânţi corect. Sunt cîntăreţi care îl interpretează pe Mozzart ca şi pe alţi compozitori, ori asta nu-i corect. Mie îmi place să cânt din Mozzart, îţi aşează bine vocea, te ajută la tehnică, la expresie. Ceaikovschi e mai dificil, pentru că necesită mai multă voce şi dramatism, de fiecare dată muzica lui are altă culoare, forţă, ca şi Puccini. Mozzart este mai lejer, vocea este mai tumultoasă şi muzica în sine este mai tumultoasă. Dacă este să te uiţi la orchestră care interpretează muzica lui Ceaikovschi, Puccini, Verdi, ţie ca interpret îţi trebuie multă energie şi forţă să întreci instrumentele muzicale. Sigur că şi recitalurile în limbi străine sunt dificil de învăţat. Spre exemplu, eu acum în toamnă pentru prima oară am cântat în limba ungurească, mi-a fost foarte dificil, nu seamănă cu nicio limbă în care am cântat pînă acum. Deşi seamănă cu alfabetul nostru, pronunţia este diferită, au multe accente de care trebuie să ţii cont. Aşa că am cântat de pe partitura, în concerte mai lungi de până la 2 ore se permite să foloseşti partitura, asta a fost o soluţie.

L : Întrucât vorbim de planurile Dvs., pe 24 octombrie veniţi la Chişinău pentru a găzdui a 2-a ediţie a Galei Generozităţii – un eveniment caritabil de clasă înaltă organizat de CCF/HHC Moldova. Evenimentul va aduna mai mulţi artişti de talie internaţională, inclusiv pe soţul Dvs., baritonul Operei Naţionale de la Vienna, Mihai Dogotari. Iar principala vedetă a serii sunteţi Dvs. în calitate de interpretă şi patroană a organizaţiei CCF/HHC Moldova. Ce v-a determinat să deveniţi patroană CCF/HHC Moldova şi a Galei Generozităţii? Vă regeăsiţi cumva în misiunea organizaţiei?

V: Această cauză este aproape de fiecare. Eu am văzut în Vienna organizaţii de acest tip. Şi în România unde am învăţat, se organizează evenimente şi concerte de acest gen. Peste tot în lume sunt oameni care se gândesc la ţara lor, la familii, la copii. Atunci când am făcut cunoştinţă cu echipa CCF/HHC Moldova, imediat mi-a surâs propunerea de colaborare şi am venit cu un răspuns pozitiv. Cu mare drag mă implic în acţiuni de caritate şi o fac cu mare drag de fiecare dată, inclusiv în acest an. Sper de data aceasta să iasă un eveniment şi mai frumos. Eu pregătesc un program mult mai vast şi mai colorat, pe care am să-l interpretez în compania Chisinau Youth Orchestra.

R: Cum arată o zi din viaţa Valentinei Naforniţa? Ce înseamnă să fii soprană celebră: sacrificii sau plăceri? Care sunt ele?

V: Eu nu mă gândesc la celebritate sau că sunt celebră, pentru că în mediul în care eu stau toţi sunt celebri sau sunt mai celebri decât mine. Peste tot în lume unde merg, eu cânt cu staruri la care cândva mă uitam cu admiraţie pe internet, la Televizor sau pe discuri şi DVD-uri pe care le cumpăram. Acum însă am ajuns să cânt cu ei. Mă bucur foarte mult. Dacă este să vorbim despre o zi a mea, fiecare zi arată diferit, niciodată la fel, ceea ce este un mare plus, e frumos aşa. Fiecare nouă zi este o sărbătoare, care îţi adduce evenimente noi, şanse noi, experienţe. Pe de altă parte, este multă multă muncă. Mă treuesc dimineaţa devreme, mă duc la muncă şi ajung acasă tocmai seara târziu.

R: Ţineţi un regim alimentar? La ce altceva trebuie să renunţaţi ca să fiţi în formă?

V : Nu ţin niciun regim alimentar, deşi ar trebui să menţin o alimentaţie sănătoasă. Nici măcar nu reuşim să mâncăm regulat, pentru că depindem de graficul repetiţiilor, care decalează regimul alimentar. Foarte rar ajung să mă tolănesc în pat, dar şi acest lucru e important. Dacă am 4 spectacole la rând, de regulă, am între ele câte 1-2 zile libere, când chiar îmi permit să stau tolănită ca să mă recuperez. Noi, cântăreţii , avem nevoie să ne alimentăm cu o nouă energie, şi fizic, şi psihic, din toate punctele de vedere. La spectacole te consumi, mai ales depinde şi de rol. Dacă este un rol mare, a doua zi eşti ca un om bolnav. Mie îmi place şi este şi normal ca între spectacole să existe o pauză de 2-3 zile, ca să-mi revin. Dacă nu te odihneşti, aşa cum am mai păţit-o, nu mai e la fel, aşa că la următorul concert cânţi cu jumătate de gură şi forţă. Părinţii mereu mă întreabă dacă dorm suficient. Eu le zic că ajung la 10 noaptea, mă culc imediat şi mă trezesc a doua zi la 8 dimineaţa. Se mai întâmplă să dorm şi la amiază, între repetiţii, cred că asta m-a ajutat foarte mult în ultimii 4 ani să rezist fără vacanţă.

R: Cât de des obişnuieşti să vii acasă? Unii spun că vin la ei acasă în Moldova ca să se alimenteze cu energie, este la fel în cazul Dvs. sau nu?

Eu vin acasă, de regulă, de 2 ori pe an. Însă nu neapărat reuşesc să mă văd cu familia. Deseori vin pentru că sunt invitată la evenimente, concerte. Uneori vin, stau la hotel, după care plec fără să reuşesc să-mi văd familia. Cât despre energia de acasă…da, trăiesc un sentiment aparte, pe care nicăieri în lume nu-l găsesc. Aici sunt cu mama, familia, cu sora, îţi aduci aminte de copilărie, de casă, evident că te încarci cu energie pozitivă. Pe scenă, la fiecare concert eu simt că publicul din Moldova mă place şi asta îmi dă forţe şi idei noi. Mă inspiră să mă mai întorc acasă pentru alte concerte. Am foarte multe planuri şi idei legate de concertele mele în Moldova, sper să le realizez pe toate.

R: Cum vedeţi Moldova de acolo, de la Vienna? Cum vi se pare că stau lucrurile aici, progresăm sau regresăm?

V: Eu îmi doresc din tot sufletul să contribui la progresul cultural al ţării mele. Eu cred că tot ce fac eu e un pas spre dezvoltarea noastră culturală, pentru ca ţara noastră să iasă din toate locurile întunecate în care a intrat, să ajungem să trăim bine, să ne simţim în siguranţă. Progresul depinde, însă, de fiecare în parte : dacă vom gândi toţi la fel, vom reuşi.

Dincolo de partea culturală, nu prea văd schimbări pozitive când vin în Moldova. În drum spre casă, mai văd nişte drumuri reparate, arată bine şi îmi imaginez cum ar fi să arate toată ţara aşa. Pe de altă parte, imi aduc aminte de copilărie…ori că este aşa viaţa prin ochii unui copil, dar parcă îmi pare că era totul mai frumos, mai aranjat, erau mai mulţi oameni toţi împreună, cu mamă, cu taţa, toți la un loc. Acum nu mai e la fel.

R: La final, nu pot să nu vă întreb despre vise. La ce visează o femeie care a realizat ceva la care alţii abia tind: o viaţă frumoasă la Vienna, parteneri de scenă celebri, un soţ iubitor. Care ar fi etapele următoare?

V: Eu niciodată nu mi-am făcut planuri, totul s-a întâmplat chiar mai bine decât mi-am imaginat. Eu tot ce îmi doresc este să muncesc, să mă dezvolt şi mai bine, să înaintez tot mai sus. Cu cît mai sus înaintez, cu atât îmi dau seama că ştiu mai puţin. Sunt obișnuită să muncesc enorm, să cunosc, să învăţ, să mă perfecţionez ca şi artist. Eu îmi doresc o carieră lungă şi frumoasă şi atîta tot.

Noi la fel vă urăm o carieră strălucită în continuare. O să fim alături, o să vă urmărim și admirăm. Mulțumim!