1007

PDM nu dorește denunțarea acordului AIE și nici alegeri anticipate

pdm, aie
Partidul Democrat din Moldova susține că acuzațiile aduse ieri de colegii de alianță liberal-democrați sunt nefondate şi sunt făcute într-o atmosferă de tensiune și emoție. La momentul actual, important este să se găsească echilibrul, atât de necesar pentru a nu atrage țara într-o criză politică profundă.

„Destrămarea alianței de guvernare ar pune într-o situație delicată Republica Moldova‎ și pe cetățenii ei. Țara noastră are nevoie, mai mult ca oricând, de stabilitate și de unitate, pentru a putea împreună să reclădim încrederea în instituțiile statului.

Pentru a elimina orice speculații, declarăm cu toată fermitatea că Partidul Democrat din Moldova nu dorește denunțarea acordului AIE și nici alegeri anticipate”, se arată într-un comunicat al Partidului Democrat, emis după evenimentele de ieri.

Democrații consideră că destrămarea alianței ar putea să ne arunce în criză politică, așa cum s-a întâmplat la precedenta denunțare a acordului Alianței, dar și la conflicte politice prin care am trecut.

„Noi trebuie să arătăm că am învățat din greșelile trecutului și nu le repetăm. PDM nu vrea alegeri anticipate, chiar dacă un partid trebuie, oricând, să fie pregătit pentru anticipate, iar noi suntem. Dar credem că acum este important să ne apucăm de reforme, nu să intrăm în campanie electorală”.

Totodată, PDM apreciază că domnul Vlad Filat beneficiază de prezumția de nevinovăție și aceștia nu vor exprima nicio poziție legată de acuzațiile care i se aduc, câtă vreme nu există o decizie definitivă a instanței.

sursa

0