1693

America recunoaşte că a bombardat din greşeală un spital din Afganistan

bombardament, afganistan
Generalul american care comandă misiunea NATO în Afganistan a recunoscut marţi că spitalul Medicilor fără Frontiere din Kunduz a fost bombardat din greşeală, apreciind că ar trebui menţinute mai multe trupe americane în această ţară, după 2016, potrivit AFP.

În faţă comisiei forţelor armate din Senat, generalul John Campbell a afirmat că spitalul "a fost atins din greşeală" de o lovitură americană "solicitată" de afgani, dar decisă de "lanţul american de comandă".

Afirmaţiile făcute luni de generalul Campbell arătau că lovitură a fost cerută de autorităţile afgane şi au creat impresia că autorităţile americane încearcă să se ascundă în spatele guvernului de la Kabul.

"Pentru a fi limpede, decizia de a efectua un atac aerian a fost o decizie americană, luată de lanţul american de comandă", a recunoscut generalul Campbell.

Trei anchete, americană, afgană şi a NATO, se derulează în prezent pentru a stabili condiţiile în care a fost decis şi efectuat acest bombardament.

12 membri ai organizaţiei şi 10 pacienţi au fost ucişi în acest atac.

sursa

0