7949

Depozit de arme, descoperit în casa unei femei: Peste 3.700 de săbii, macete, securi şi cuţite au fost ridicate de poliţişti

femeie, arme
Un adevărat depozit de arme albe a fost descoperit în casa unei femei din Florida, în momentul în care poliţiştii au încercat să o aresteze deoarece aceasta încălcase termenii eliberării condiţionate, informează Mediafax.

Potrivit poliţiei locale, în locuinţa lui Nickcole Ellen Fay Dykema (47 de ani) au fost găsite 3.714 săbii, macete, securi şi cuţite. În fiecare cameră din casă erau în jur de 500 de arme. De asemenea, poliţiştii au găsit arme ascunse sub parchet sau în grădina casei.

Pe numele femeii fusese emis un mandat de reţinere, după ce aceasta a fost văzută rupând cu un cuţit o plasă de ţânţari la casa unei vecine, deşi era eliberată condiţionat.

În momentul în care forţele de ordine au ajuns la casa femeii, din oraşul Brooksville (Florida), aceasta s-a împotrivit arestării şi l-a atacat cu o sabie pe unul dintre poliţişti. Femeia a fost împuşcată de două ori cu un pistol cu bile, însă a putut fi imobilizată abia după ce s-a folosit un pistol cu electroşocuri.

În locuinţa femeii, poliţiştii au mai găsit un altar înconjurat de cranii, precum şi imagini cu pentagrame. „Se pare că acolo se făceau ritualuri satanice.

Avea imagini cu pentagrame, erau părţi ale corpului false, de genul celor pe care le poţi cumpăra de Halloween, precum şi schelete străpunse cu cuţite", a declarat Denise Moloney, purtător de cuvânt la poliţia locală.Cinci poliţişti au suferit tăieturi în încercarea de a strânge armele albe găsite în locuinţa femeii.


sursa

2