3879

Usatîi demonstrează că este un stalinist bolșevic

bolsevic, renat usatii
După ce ieri ministrul Apărării Anatol Şalaru a semnat un ordin de demontare a tancului sovietic de pe teritoriul Brigăzii de infanterie motorizată „Ştefan cel Mare”, primarul de Bălţi Renato Usatâi a declarat ieri seara că tancul sovietic din centrul capitalei de nord „va sta acolo veşnic”. 

Ba mai mult, primarul îi recomandă lui Şalaru să nu se apropie de tancul din Bălţi, pentru că uneori „şi tancurile de pe postament încep să împuşte”.

„Şalaru vrea să ducă toate tancurile –monument în muzeu, inclusiv pe cel de la Bălţi, care se află în centrul oraşului. Dar în opinia mea în muzeu trebuie să fie dus Şalaru”, a scris Renato Usatâi pe pagina sa de facebook.

Într-o manieră critică la adresa liberalilor, liderul Partidului Nostru a menţionat că e gata să contribuie la inaugurarea unui muzeu, unde să fie expusă conducerea de vârf a Partidului Liberal. „Şi unde vor veni oamenii să vadă ciudăţeniile: fosilele care se tem de trecut”, a scris Usatâi.
renat usatii, bolsevic
În aceeaşi postare, el a scris că tancul de la Bălţi, „nu este doar un monument, ci e tancul, care primul a intrat în 1944 în oraşul Bălţi şi care alungat administraţia română-fascistă”.„Îi recomand lui Şalaru să nu se apropie de acest tanc, pentru că istoria cum se zice uneori se repetă şi uneori chiar şi tancurile de pe postament încep să împuşte. Nu ştiu cât se va menţine în funcţie Şalaru, dar tancul de la Bălţi va sta veşnic”, a adăugat Renato Usatâi.

Reacţia primarului de Bălţi survine după ce ieri, ministrul Anatol Şalaru a decis să demonteze tancul sovietic care se află, de ani de zile, pe teritoriul Brigăzii de infanterie motorizată „Ştefan cel Mare”.

„Tancuri de acest fel sunt vreo şase în Moldova. Acesta urmează să fie demontat şi amplasat la muzeu. Noi nu putem să educăm soldaţii noştri cu tancul. Locul lor este la muzeu”, a declarat ieri ministrul Apărării, Anatol Şalaru la demontarea tancului sovietic T-34.

Totodată, Anatol Şalaru a menţionat că „Perelinajul pentru nostalgici va fi la muzeul ocupaţiei sovietice, noi suntem altfel de ţară, avem alte valori”. „Războiul s-a terminat de mult. Lumea trebuie să înţeleagă că e pace în Europa, nu avem nevoie de tancuri. Trebuie să ne orientăm spre valori, nu la monumente dedicate unor maşini de omorât oameni”, a precizat ministrul Apărării.

Tot ieri Anatol Şalaru a semnat un ordin pentru crearea Muzeului ocupaţiei sovietice în cadrul Centrului de Cultură şi Istorie Militară al Armatei Naţionale, în scopul educării militaro-patriotice a tinerei generaţii.

„Muzeul ocupaţiei sovietice este necesar pentru ca tinerii să cunoască adevărul istoric şi consecinţele acestei perioade. Niciun cetăţean care-şi îndeplineşte serviciul în cadrul Armatei Naţionale nu trebuie să fie educat prin simboluri militare sovietice şi cu o mentalitate de ‘învins’ în faţa ocupanţilor”, a argumentat Anatol Şalaru.

sursa

3