1370

Unde au dispărut zeci de milioane de euro? Finanţatorii externi susţin că au oferit mai mulţi bani Republicii Moldova

milioane, finantatori
Ministerul Finanţelor de la Chişinău a raportat o sumă mai mică din partea finanţatorilor externi.

În timp ce datele partenerilor de dezvoltare arată că, în anul 2014, pentru Republica Moldova a fost debursată suma de 452 de milioane de euro, Ministerul Finanţelor de la Chişinău indică o sumă mai mică cu 58 de milioane de euro.

Potrivit datelor Cancelariei de Stat, discrepanţa între sumele indicate de partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova este atestată şi în ceea ce ţine de sursele financiare planificate pentru asistenţă. Astfel, dacă mijloacele financiare planificate de partenerii de dezvoltare pentru a fi oferite Republicii Moldova în 2014 au constituit 311 milioane de euro, atunci Ministerul Finanţelor a anunţat că suma este mai mare cu 30 de milioane de euro.  

Resursele financiare debursate anul trecut de către partenerii de dezvoltare au fost mai mari cu 45% decât cele planificate. Totuşi, reprezentanţii Ministerului Finanţelor au declarat că suma debursată de finanţatorii externi a fost mai mică. Astfel, în timp ce partenerii de dezvoltare susţin că au oferit Republicii Moldova 452 de milioane de euro, Ministerul Finanţelor susţine că suma este cu mult mai mică şi constituie 394 de milioane de euro.

„În rapoartele anuale ale Ministerului Finanţelor sumele debursate sunt raportate mai puţin cu circa 58 mln. de euro, în comparaţie cu datele partenerilor de dezvoltare, fapt ce denotă că nu toate resursele externe sunt raportate în bugetul public naţional”, se menţionează în raportul Cancelariei de Stat.   

Menţionăm că, Uniunea Europeană, care este în topul finanţatorilor externi ai Republicii Moldova, a blocat asistenţa financiară din cauza lipsei unui program cu FMI şi a problemelor din sectorul bancar.

sursa

0