Luna de miere a actriţei Jennifer Aniston a fost marcată de un incident tragic
Luna de miere a cuplului Jennifer Aniston - Justin Theroux, petrecută în Bora Bora, a avut parte de un final tragic, weekendul trecut, când o prietenă apropiată a celor doi actori şi-a pierdut viaţa pe acea insulă exotică, informează closermag.fr.
Cei doi actori hollywoodieni s-au căsătorit în vara acestui an şi au decis să îşi petreacă luna de miere în Bora Bora, o insulă din Polizenia Franceză, alături de câţiva prieteni apropiaţi. Printre invitaţii lor s-a aflat şi Carmel Musgrove, al cărei trup neînsufleţit a fost descoperit vineri pe o plajă de pe acea insulă.
Carmel Musgrove, asistenta cunoscutului producător de film Joel Silver, avea vârsta de 28 de ani.
"Joel Silver, familia sa şi echipa sa sunt devastaţi de moartea lui Carmel Musgrove. Carmel era o prietenă apropiată şi o colegă respectată, cu un viitor strălucit în faţa ei. Ne va lipsi foarte mult", a declarat pentru Us Weekly agentul de presă al producătorului Joel Silver.
Potrivit jurnaliştilor de la Tahiti Nui Television, angajaţii hotelului în care se afla Carmel Musgrove au fost aceia care au alertat autorităţile. Pompierii şi jandarmii au descoperit trupul neînsufleţit al victimei într-o lagună. Potrivit jandarmeriei locale, "tânăra aprecia băile nocturne".
"A intrat singură în apă, noaptea, şi a fost găsită moartă, complet goală", au precizat autorităţile locale.
Trupul ei neînsufleţit a fost cercetat vineri de medicii legişti, care au spus că nu au descoperit nicio urmă de violenţă. În opinia anchetatorilor, decesul a fost cauzat cel mai probabil de un accident.
Jennifer Aniston şi Justin Theroux nu au făcut deocamdată nicio declaraţie de presă referitoare la acest subiect.
Actriţa Jennifer Aniston, una dintre vedetele serialului "Prietenii tăi/ Friends", s-a căsătorit cu iubitul ei, actorul Justin Theroux, în reşedinţa din Los Angeles a cuplului, pe 5 august, în cadrul unei ceremonii secrete, care a luat prin surprindere presa americană, dar şi pe mulţi dintre oaspeţii celor doi.
Aceasta este prima căsătorie pentru Justin Theroux şi cea de-a doua pentru Jennifer Aniston.
Jennifer Aniston, în vârstă de 46 de ani, a fost căsătorită cu celebrul actor american Brad Pitt, de care a divorţat în 2005, după apariţia în presa hollywoodiană a unor informaţii potrivit cărora acesta a înşelat-o cu o altă actriţă celebră de la Hollywood, Angelina Jolie. În cele din urmă, Brad Pitt şi Angelina Jolie s-au căsătorit în august 2014.
Jennifer Aniston l-a cunoscut pe Justin Theroux, scenaristul filmului "Tropic Thunder" - care va împlini vârsta de 44 de ani săptămâna viitoare -, în anul 2008. Cei doi actori s-au logodit în anul 2012.
Aniston a devenit cunoscută datorită personajului Rachel Green din serialul de comedie "Friends" difuzat timp de zece sezoane de postul NBC începând din 1994. Pentru acest rol, actriţa americană a primit numeroase premii importante, inclusiv un Emmy şi un Glob de Aur.
După încheierea acestui serial, Jennifer Aniston a început să joace şi în filme pentru marele ecran, cum ar fi comediile romantice "Dumnezeu pentru o zi" (2003), "Rutina, bat-o vina" (1999), "Surpriză: Vine Polly!" (2004) şi "Despărţiţi, dar împreună" (2006). În ultimii ani, actriţa a avut o tentativă de a juca şi în alte genuri de filme, precum thriller-ul "Fără control" (2005), după care a revenit la stilul comediilor romantice.
După divorţul de Brad Pitt, Jennifer Aniston a avut mai multe relaţii de scurtă durată, printre altele cu actorul Vince Vaughn, modelul britanic Paul Sculfor şi cântăreţul John Mayer.
Actorul Justin Theroux s-a remarcat în câteva lungmetraje importante, precum "American Psycho", "Calea Misterelor/ Mulholland Drive", "Zoolander Manechinul", "Furtuna tropicală/ Tropic Thunder" şi "Iron Man - Omul de oţel 2". În prezent, Justin Theroux joacă în serialul "Cei rămaşi/ Leftovers", care este difuzat de reţeaua de televiziune HBO.
sursa