Ghinion pentru șoferi! Ce făceau angajații unor stații peco din R. Moldova
Câţiva agenţi economici din R. Moldova comercializau gaz lichefiat, înşelând consumatorii la volum şi preţ.
Recent, mai mulți șoferi s-au plâns Agenției pentru Protecția Consumatorului (APC) că sunt înșelați de către unele stații PECO care comercializează gaz lichefiat în municipiul Chişinău, dar şi în zonele de nord ale R. Moldova.
Astfel, rezultatele unor controale inopinate ale inspectorilor APC au demonstrat că șoferii au avut dreptate.
Agenții economici respectivi utilizau la livrarea gazului lichefiat către consumatori a unor distribuitoare deteriorate, acestea depăşind erorile tolerate conform indicativului reglementării metrologice, în baza căreia s-a efectuat verificarea metrologică, ceea ce contravine prevederilor legii.
Totodată, agenţii economici nu dispuneau de registrul de evidenţă a produselor petroliere recepţionate.
Agenţilor economici le-au fost eliberate prescripţiile de interzicere a utilizării mijloacelor de măsurare deteriorate, prescripţiile de înlăturare a neconformităţilor depistate, dar s-au ales și cu o amendă.
sursa