4751

Secretul lui Putin a ieşit la iveală. Doi oficiali SUA confirmă

secret, oficiali
Qassem Soleimani, comandantul unor unităţi speciale ale Gardienilor Revoluţiei din Iran, a efectuat o vizită în Rusia, unde s-a întâlnit inclusiv cu preşedintele Vladimir Putin, în pofida interdicţiilor de călătorie impuse de Naţiunile Unite, anunţă surse iraniene citate de postul Fox News.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu s-a întâlnit cu generalul Qassem Soleimani, un comandant al Gardienilor Revoluţiei din Iran, susţine Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

„Programul preşedintelui Putin nu a inclus nicio întrevedere de acest fel”, a spus Petkov, potrivit site-ului agenţiei Tass.

„De fapt, nu am nicio informaţie potrivit căreia acest general ar fi vizitat sau nu Moscova”, a adăugat Peskov.

Qassem Soleimani, comandantul Forţei Quds, o unitate specială a Gardienilor Revoluţiei, este vizat de interdicţii de călătorie în străinătate din anul 2007, în baza unei decizii a Consiliului de Securitate ONU.

Însă, potrivit unui oficial iranian care a preferat să rămână anonim, Qassem Soleimani s-a deplasat în a doua jumătate a lunii iulie în Rusia, pentru a discuta despre un contract privind vânzarea de armament Iranului, inclusiv a unor sisteme de rachete S-300.

Soleimani s-ar fi aflat la Moscova pe 24 iulie, unde s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin şi cu ministrul Apărării, Serghei Şoigu.

Întrevederile au fost confirmate de doi oficiali din Statele Unite.

„Informaţiile apărute în presă sunt foarte îngrijorătore, încercăm să le verificăm”, a declarat Samantha Power, ambasadorul Statelor Unite la ONU.

sursa

9