6071

Funcţionari cu venituri nejustificate de sute de mii de lei şi averi ascunse - case, maşini, zeci de conturi bancare şi sute de terenuri

proprietate, functionari
Trei cazuri noi de încălcare a regimului juridic al declarării veniturilor şi proprietăţii, două dintre care cu stabilirea diferenţei vădite între veniturile obţinute şi proprietatea dobândită în aceeaşi perioadă de către persoana supusă controlului, au fost depistate de Comisia Naţională de Integritate.

O diferenţă vădită nejustificată, de peste 800.000 de lei, a fost constatată în cazul şefului Serviciului e-Transformare din cadrul Ministerului Sănătăţii, Alexandru Roşioru. Această sumă depăşeşte de 26,5 ori valoarea unui salariu mediu lunar obţinut în perioada de declarare de către dl Roşioru şi membrii familiei acestuia. De asemenea, în privinţa aceleiaşi persoane a fost constatat faptul nedeclarării unei părţi din avere, cum ar fi: 14 conturi bancare, cinci încăperi nelocative cu suprafaţa totală în mărime de 325.3 m2, precum şi venitul în mărime de 35 000 lei din transmiterea în locaţiune a acestora.

O situaţie asemănătoare a fost stabilită şi în privinţa preşedintelui raionului Floreşti, Ştefan Paniş. Pe lângă faptul că a fost calculată o diferenţă vădită nejustificată de peste 500 mii lei ce depăşeşte de 75,4 ori suma venitului realizat pe parcursul anului 2013, acesta a mai comis o serie de omisiuni în declaraţia cu privire la venituri şi proprietate, şi anume:

Un teren pentru construcţie cu suprafaţa – 0,0643 ha;307 terenuri agricole cu suprafaţa totală – 229,79623 ha;Casă de locuit cu suprafaţa de 123,1 m2;Construcţie accesorie cu suprafaţa de 32,2 m2;Două automobile - unul deţinut în proprietate şi altul prin comodat;10 conturi bancare;16 acţiuni deţinute la  o bancă comercială;Cote-părţi de 75%, 20%, 17,77% şi 100% în cadrul unor societăţi comerciale, ce aparţin dlui Paniş şi soţiei acestuia.

A treilea caz de încălcare a regimului juridic al declarării veniturilor şi proprietăţii se referă la Oleg Ganciu, şef adjunct al Direcţiei Situaţii Excepţionale Orhei. Deşi în privinţa lui nu au fost stabilite venituri nejustificate, situaţia arată numeroase divergenţe între declaraţia sa cu privire la venituri şi proprietate şi bazele de date disponibile Comisiei Naţionale de Integritate. Aşadar, Ganciu nu a declarat: trei terenuri pentru construcţie cu suprafaţa totală de 0,24 ha, trei case de locuit cu suprafaţa de 62,7 m2,95 m2 şi respectiv 92 m2, patru construcţii accesorii cu suprafaţa totală de 91,3 m2, un autoturism şi opt conturi bancare.

Pentru încălcările depistate în cele trei cazuri descrise, dosarele vor fi transmise Procuraturii Generale spre examinare.

sursa

0