Republica Moldova va avea parcuri IT virtuale. Parlamentul a votat proiectul de lege
În Republica Moldova vor fi create parcuri IT care vor funcționa şi în regim „virtual”, iar pentru rezidenţi vor fi prevăzute diverse beneficii și facilităţi fiscale, în special un impozit unic în mărime de 7la sută pe veniturile companiilor IT și scutirea de TVA și taxe vamale la importul tehnicii de calcul, potrivit proiectului de lege cu privire la parcurile IT, votat astăzi în prima lectură de Parlament.
Aceste facilităţi nu doar că vor crea condiții mai bune de activitate pentru domeniul IT, dar și oportunități mari de investiții și venituri la buget, potrivit proiectului de lege acare a fost elaborat de Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor.
”Se obține sistematizarea și previzibilitatea controalelor nu mai des decât o dată la trei ani, legalizarea salariilor în plic și scoaterea din economia tenebră a companiilor din domeniu, scutirea firmelor mici de cheltuieli. Cu siguranță aceste decizii ar alinia Republica Moldova la țările din regiune din punct de vedere al atractivității și competitivității condițiilor de business IT”, potrivit ministrului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor Pavel Filip.
Documentul a provocat dezbateri printre deputați, dar a fost susținut active de democrați, care au prezentat mai multe beneficii pentru Republica Moldova după implementarea acestor prevederi. Liderul PDM Marian Lupu a menționat că încă din 2004, de când îndeplinea funcția de ministru al economiei au început să fie create anumite facilități pentru sectorul IT, iar documentul elaborat de minister vine să le dezvolte. ”Cred că acest proiect vine să dezvolte aceste norme și IT, să nu uităm este unul din puținele sectoare cu valoare adăugată mare în țara noastră care poate să ofere și locuri de muncă, și venituri și încasări, atât pentru business cât și pentru buget”, potrivit lui Lupu.
”Este o chestiune nouă care există în alte state, dar noi avem nevoie să încercăm un alt model. Iar dacă va fi viabil ar putea fi aplicat și în alte domenii. Avem nevoie să venim cu un model nou ca să creștem revoluționar. Republica Moldova are șansa ca prin acest model să se facă cunoscută”, a menţionat preşedintele Legislativului Andrian Candu.
În același timp, el a remarcat că stabilirea unor condiții atractive de activitate pentru acest sector ar putea aduce și investiții enorme, și bani în buget. ”Există vânzări electronice. Este vorba de tranzacții de miliarde de euro și dolari. În baza tratatelor și practicii internaționale, impozitarea companiilor care fac comerț electronic se face în țara în care sunt amplasate serverele amplasate. Haideți să facem în așa fel încât să avem o legislație atractivă, ca în Republica Moldova să-și plaseze serverele toți giganții și să aducem foarte mult capital și investiții”, a îndemnat Andrian Candu.
sursa