Politolog rus: „Moldova ar putea deveni parte a UE, integrându-se în România şi renunţând la Transnistria“
Politologul rus Andrei Piontkovski a vorbit într-un interviu pentru Adevărul Moldova despre planurile lui Putin cu privire la Transnistria, a explicat de ce Republica Moldova nu se uneşte cu România şi a dezvăluit istoria apariţiei ideii de federalizare în spaţiul postsovietic.
Potrivit lui Piontkovski, nu Putin este cel care a ocupat Transnistria, de aceea regiunea nu se află în centrul intereselor sale geopolitice. Situaţia însă a fost alta în primăvara anului 2014 când pe 18 martie Putin a ţinut discursul cu privire la Crimeea şi a apărut în faţa presei şi societăţii într-o stare euforică. După ce a anexat Crimeea el a avut planuri napoleonice privind Novorossia, care ar fi cuprins nouă sau zece regiuni ale Ucrainei de la Donbas până la Transnistria. Dacă acest plan s-ar fi materializat, Transnistria ar fi devenit parte a Novorossiei. Însă acest plan a picat fără susţinerea aşteptată din partea populaţiei de limbă rusă şi a etnicilor ruşi. „O oarecare susţinere din partea minorităţii din Doneţk şi Lugansk a fost simţită, fapt care a permis dezvoltarea evenimentului bine-cunoscut. Acum, proiectul Novorossia este îngropat. Putin nu va merge la o altă escaladare a conflictului. Preţul va fi unul prea mare. De aceea, problema transnistreană şi-a pierdut din actualitatea acută. Acesta rămâne în rândurile conflictelor vechi, îngheţate încă de pe timpul căderii Uniunii Sovietice”, subliniază Piontkovski.
Unirea, în schimbul Transnistriei
Cu toate acestea, întrebarea este dacă Transnistria poate deveni o monedă de schimb pentru Republica Moldova de aderare la Uniunea Europeană. Piontkovski a vorbit de multe ori cu colegii săi din Republica Moldova spunându-le că ei demult s-ar fi integrat în UE prin unirea cu România şi renunţarea la Transnistria. Însă acest scenariu nu îi satisface pe moldoveni din mai multe cauze. „Principalul motiv – elitele de la guvernare doresc să păstreze atributele puterii, cum ar fi funcţia de preşedinte, covoare roşii, lainer prezidenţial şi aşa mai departe. Nici o altă ţară din Europa de Est nu a avut această şansă de a deveni peste noapte un membru al Uniunii Europene. „Dar Moldova, nu se ştie de ce, nu este atrasă de acest plan”.
Politologul constată că şi cetăţenii Republicii Moldova ar putea să-i învinuiască pe politicieni de trădarea intereselor naţionale, pierderea suveranităţii. „Din alt punct de vedere, dacă această decizie nu a fost luată în ultimii 25 de ani, nici nu va fi luată. Însă aceasta ar fi unica posibilă decizie radicală cu privire la Transnistria. Este un conflict îngheţat din temelie şi vorbind sincer nu văd o altă posibilă soluţie”.
Iluzia Moscovei
Politologul se bucură de faptul că la Chişinău s-a format o coaliţie de guvernare fără comunişti, dar îşi aduce aminte că anume pe timpul comuniştilor relaţiile cu Vladimir Putin s-au înrăutăţit. Este vorba despre refuzul lui Vladimir Voronin de a semna Memorandumul Kozak.
„Dar acest fapt demonstrează încă o dată iluzia Moscovei că într-un viitor vor veni preşedinţi proruşi. Chiar şi comunistul moldovean Voronin nu a fost unul prorus. Dar în principiu nu pot exista preşedinţi proruşi. Ei toţi îşi apără interesele statelor lor, fie vorba de Ucraina, Moldova sau Georgia. Aceasta este esenţa conflictului în spaţiul post-sovietic. În concepţia Moscovei, un preşedinte prorus este acela care urmează fidel instrucţiunile Kremlinului şi refuză orice fel de contact cu Occidentul. Asemenea preşedinţi nu sunt nici Nazarbaev, nici Lukaşenko. Prietenii mei belaruşi se supără pe mine atunci când le spun acest lucru. Lukaşenko este un politician proeminent în spaţiul post-sovietic. În viitoarele manuale de istorie el va fi numit părinte al independenţei Belarusului. Altul, membru al nomenclaturii comuniste, ar fi fost atras de Kremlin, iar Belarusul ar fi devenit subiect al Federaţiei Ruse. Lukaşenko minte de 20 de ani Moscova, promiţându-i o reuniune, semnând nişte documente, însă fără a face nici un pas în acest sens”, declară Piontkovski.
Complexul imperial al Moscovei
Moscova, potrivit politologului, este bolnavă de un compex imperial, care îi împiedică să devină un punct de atracţie pentru vecini. Iar Kremlinul crede că de această situaţie se face vinovat Occidentul, care ţese intrigi împotriva sa.
Andrei Poiontkovski îşi aminteşte despre modul în care s-a format ideea federalizării statelor post-sovietice, atât de intens promovată de Kremlin în cazurile unor state cum ar fi Ucraina şi Republica Moldova. Federalizarea ca strategie de stat a Kremlinului a fost expusă în cadrul raportului Migranian-Zatulin şi publicat în 1998 în „Nezavisimaia Gazeta”. „Aceste lucruri se menţionau acolo. Drept strategie de bază se susţinea că Moscova trebuie să-şi menţină controlul în spaţiul post-sovietic bazându-se pe mişcările separatiste din cadrul fiecărei republici. „Numai ameninţarea destabilizării serioase a Azerbaijanului şi Georgiei, susţinută de determinarea Rusiei de a merge până la urmă cu orice preţ, poate să pună capăt expulzării definitive a Rusiei din Caucaz”, se vorbeşte în acel raport. Aceste procese au loc acum în Ucraina. Falimentând cu proiectul Novorossia, Putin foloseşte instrumentul clasic – federalizarea. Moscova vede aceşti subiecţi de federaţie drept instrument de influenţă asupra Kievului, Chişinăului, Baku şi Erevan”, explică politologul.
Summitul CSI de la Chişinău
Nagornîi-Karabah este un exemplu clasic, în acest sens. Moscova a decis ca această criză să nu se rezolve, nici în varianta armeană, nici în cea azeră, în schimb, preşedintele armean a decis peste noapte să nu semneze Acordul de Asociere cu UE.
„Apropo, la sfârşitul anilor 1990, la Chişinău, a avut loc Summitu-ul CSI, unde liderii statelor au vorbit într-un glas lui Elţin. Acesta a fost un moment al adevărului, care ar fi putut schimba întreaga istoria a spaţiului post-sovietic. Liderii, într-o formă foarte dură, s-au pronunţat împotriva politicii neoimperialiste. Elţin şi-a recunoscut cumva vina, însă această linie nu a fost dezvoltată. A fost unicul moment de consolidare împotriva postulatului Migranian-Zatulin, pe care Moscova îl implementează în mod consecvent”, îşi aminteşte Piontkovski.
sursa