4102

La Chişinău s-ar putea forma o alianţă care îl va face din nou preşedinte pe Voronin

vladimir voronin, alianta

La Chişinău s-ar putea forma o alianţă, de data aceasta oficială, dintre PLDM, PD şi PCRM, care să-l facă din nou preşedinte pe Vladimir Voronin,  comentează Deutsche Welle.

„Aşa cum arată acum tabloul politic moldovenesc, balanţa înclină spre o alianţă PLDM-PCRM-PDM – doar că de data aceasta ar putea fi vorba de o alianţă oficială, lipsită de sprijin popular, în care comuniştilor ar urma să li se repartizeze funcţii guvernamentale importante în bază de algoritm politic”, se arată în articolul publicat de DW.

În această situaţie, funcţia de prim-ministru, în cazul unei astfel de combinaţii politice, ar urma să-i revină actualului preşedinte al Parlamentului, Andrian Candu (exponent PDM şi fin de cununie al oligarhului Vlad Plahotniuc, finanţatorul PDM). „Iar funcţia de şef al Legislativului ar urma să-i revină liderului PLDM, Vlad Filat, iar comunistul Voronin ar urma să fie învestit, în 2016, în funcţia de viitor şef al statului”, adaugă sursa citată.

Pe de altă parte, rămâne incertă şi posibilitatea unei coaliţii între PLDM+PDM+PL chiar şi după turul II al alegerilor locale din 28 iunie.

„PL a pus trei condiţii care, dacă ar fi îndeplinite de PLDM şi PDM, le-ar condamna pe acestea la „moarte politică”, iar pe fruntaşii acestora – la puşcărie: întoarcerea miliardului furat; învestirea unui procuror general din afara ţării; pocăinţă în faţa alegătorilor şi jurământul public că nu vor mai face niciodată alianţă cu comuniştii. În opinia analiştilor politici, îndeplinirea celei de-a doua condiţii a liberalilor ar însemna puşcărie pentru majoritatea fruntaşilor PLDM şi PDM”, mai comentează Deutsche Welle.

sursa

0