949

Vernisajul vinului «Buchet de primăvară»

În miez de primăvară pasionații de vinuri sunt invitați la evenimentul devenit deja tradițional — „Vernisajul Vinului”, ediția a VIII-a. În seara zilei de 23 aprilie, la ora 18:00, la Palatul Republicii, vino să-ți alegi vinul preferat dintr-un „Buchet de Primăvară” cu peste 200 de vinuri autohtone de sezon, soiuri tinere sau speciale, de rezervă, care vor fi prezentate în cadrul evenimentului.

Simbolul ediției de primăvară a Vernisajului este floarea de cireș, care înfățișează prospețimea, lejeritatea și nuanțele fine ale vinurilor aflate în centrul evenimentului — rose, albe și spumante.

Băuturile vor fi prezentate de un număr record de companii vinicole – peste 30, iar programul va include, pe lângă degustări, masterclass-uri cu somelieri celebri, sugestii de la profesioniști și ghiduri de inițiere în arta vinului.

Toți vizitatori vor primi în dar un pahar cu logo-ul „Wine of Moldova”, perfect pentru a savura corect gustul și aroma celor mai selecte vinuri ale Moldovei: albe, rose și spumante.

Evenimentul este organizat de Oficiului Național al Viei și Vinului în colaborare cu Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Vin, cu susținerea partenerului strategic, proiectul USAID CEED II.

23/04/2015 - 18:00
PALATUL REPUBLICII, STR.MARIA CIBOTARI 16
Prețul: 200 MD

0