1970

Un profesor din Cahul, condamnat la inchisoare, pentru ca ar fi luat mita de la un elev. Ce i-a promis in schimb

coruptie

Acum doua luni, Serviciul Sud al Procuraturii Anticoruptie l-a deferit justitiei pe maistrul superior al unei scoli profesionale din or. Cahul sub acuzatia de trafic de influenta, iar recent, acesta a fost recunoscut culpabil si condamnat la 2 ani inchisoare in penitenciar de tip semiinchis, se arata intr-un comunicat de presa al Procuraturii.


Potrivit probelor prezentate de procurori, inculpatul a luat 300 euro de la un fost elev, sustinind ca are influenta asupra unor persoane responsabile din cadrul Sectiei inregistrare a Transportului si Calificarea Conducatorilor Auto din Ceadir-Lunga, pe care ii poate determina sa-i faciliteze sustinerea cu success a examenului de calificare si obtinerii permisului de conducere.



Retinerea in flagrant a maistrului a avut loc pe 9 octombrie 2014, de catre procurorii anticoruptie si ofiterii CNA, imediat dupa primirea banilor pretinsi de la elev.



De notat ca, pe 20 iunie 2014, inculpatul a mai fost condamnat pentru actiuni similare la amenda in marime 42 mii lei.



Sentinta este cu drept de atac. 

coruptie

http://cna.md/

0