6352

"Va fi o şansă istorică pentru Chişinău". Iată ce proiect MĂREŢ pregăteşte Primăria pentru locuitorii capitalei

Toate blocurile locative şi clădirile publice din Chişinău vor fi reabilitate complet. Acest lucru va fi posibil datorită unui proiect energetic implementat de Primărie, care va beneficia de suportul financiar al băncilor BERD şi BEI.

proiecte grandioase capitală, chirtoacă pensionez

Potrivit primarului general, Dorin Chirtoacă, care s-a întors recent de la Luxembourg, costul proiectului va ajunge la câteva sute de milioane de euro. Astfel, 50 de milioane de euro vor fi rezervate pentru reabilitarea clădirilor publice (şcoli, spitale, grădiniţe), iar alte 250-350 de milioane de euro – pentru blocurile locative.

În urma implementării acestui proiect, fiecare bloc locativ va fi reabilitat, începând cu acoperişul, pereţii şi geamurile până la reţelele interioare şi punctul termic individual.

"În acest caz, dobânda va fi de un 1%, ceea ce e aproape gratuit. Este un proces care va dura ani de zile, circa 10-20 de ani. De fapt, întorci mai puţin decât iei, dacă vorbim despre inflaţie. De exemplu, lucrările pentru un bloc locativ vor costa până la 200.000 de euro. Va fi o şansă istorică pentru Chişinău", a mai spus Chirtoacă.

Alte două proiecte care urmează a fi implementate, cu sprijinul europenilor, vizează colectarea şi reciclarea deşeurilor şi reabilitarea tuturor drumurilor din capitală. "În cazul în care toate aceste proiecte vor avea loc, eu pot să mă pensionez liniştit", a adăugat primarul.

sursa

15