873

Kasparov: Elita lui Putin consideră că poate face orice

elita, putin

Fostul campion mondial la şah şi opozant al Kremlinului Garry Kasparov a acuzat miercuri, la Washington, elita preşedintelui rus Vladimir Putin de asasinarea lui Boris Nemţov, afirmând că aceasta consideră că poate face orice în Rusia, relatează agenţia ucraineană Ukrinform.

"Boris Nemţov a fost ucis deoarece aşa ceva este posibil (în Rusia). Putin şi elita sa consideră că după 15 ani de putere totul este posibil, că poate face orice", a acuzat Kasparov în faţa Subcomitetului pentru Europa din Senatul american.

"Boris (Nemţov) a fost un critic vehement al unui stat poliţienesc care nu tolerează criticile", a continuat el, adăugând că opozantul rus se pregătea să prezinte un raport cu dovezi privind "prezenţa trupelor ruseşti în Ucraina".

Anterior, Garry Kasparov, care locuieşte acum în Statele Unite, a declarat că asasinarea lui Boris Nemţov arată că regimul Putin şi cei care îl susţin mint atunci când spun că sprijinul popular este puternic.

"Dacă ai 86 la sută sprijin, de ce ai ucide pe cineva ca Boris?", a declarat fostul campion mondial la şah. "El ar putea ajunge la două milioane de persoane online în cel mai bun caz. O demonstraţie strânge câteva sute de persoane cel mult. Aşa că dacă eşti încrezător, de ce să faci asta?", a întrebat Kasparov.

Boris Nemţov, în vârstă de 55 de ani, unul dintre cei mai vehemenţi critici ai lui Vladimir Putin, a fost împuşcat mortal vineri seară, în apropierea Kremlinului.

sursa

1