Socialiștii îi prezic viitorul lui Gaburici: Vreți să scrie în CV că ați fost prim-ministru, dar veți fi demis curând
Socialiștii îi prezic o viață scurtă Guvernului condus de Chiril Gaburici, dacă acesta va primi astăzi votul de încredere al Parlamentului. Înainte ca deputații să voteze Executivul, liderul PSRM, Igor Dodon, a ieșit la tribuna principală a Parlamentului cu un discurs în care i-a spus lui Chiril Gaburici că ”nu știe unde-și bagă capul”.
”Nu am vrut să pun întrebări candidatului la funcția de prim-ministru, nu vreau să îl pun într-o situație neplăcută față de subalterni. Dar vreau să-i spun ceva domnului Gaburici: sau nu știți unde vă băgați capul, sau o faceți cu bună știință pentru a fura, ori ca să fie un punct în CV că ați fost prim-ministru”, a declarat Igor Dodon.
De asemenea, socialistul i-a spus lui Chiril Gaburici că va fi pe post de minge, care va fi aruncată în toate porțile sau șoarece care va fi prins de pisici.
”Dacă ați venit pentru a fura, ați întârziat. Băieții ăștia au furat deja tot. Veți fi prim-ministrul care a fost demis în câteva luni. Peste câteva luni veți fi sacrificat, sub presiunea populației. Atunci când situația o să fie gravă, ei o să ia și o să vă arunce la gunoi. Nu știți unde băgați capul”, a adăugat Dodon.
Totodată, mai în glumă mai în serios, Dodon l-a îndemnat pe Gaburici să apeleze la juriștii PSRM pentru a-l ajuta, dacă are probleme cu intrarea în Federația Rusă.
Potrivit lui Dodon, socialiștii nu vor vota pentru Guvernul Gaburici.
Menționăm că în câteva minute Parlamentul urmează decidă dacă acordă sau nu vot de încredere Guvernului, care urmează fie condus de Chiril Gaburici.