12303

Mizerie într-un local specializat pe Kebab-uri. Iată în ce condiții antisanitare găteau

chicken mml kebab, local din capilala ciditii sanitare

În timp ce polițiștii de frontieră efectuau percheziţii privind activitatea unor cetățeni străini, care anterior au sfidat legislația frontalieră, au scos la iveală și iregularități de-a dreptul şocante.

Astfel, în timpul descinderilor la două localuri de alimentație publică din capitală, unde lucrau cetățeni străini, polițiștii de frontieră au descoperit că aceștia activau ilegal și prestau servicii în condiții insalubre.

Polițiștii de frontieră au solicitat prezența reprezentanților Centrului de Sănătate Publică din mun. Chișinău, care au constatat că mâncarea este pregătită în condiții deplorabile, din materie primă livrată fără acte de proveniență și certificate de calitate, iar personalul activează în lipsa unei calificări specializate și fără a trece controalele medicale obligatorii.

Proprietarul localului riscă sa fie amendat, dar ar putea rămâne și fără autorizație sanitară de funcționare.

Este vorba despre două localuri “Chicken MML Kebab”, situate pe strada Mircea cel Bătrân și Decebal din capitală.

chicken mml kebab, local din capilala ciditii sanitare

chicken mml kebab, local din capilala ciditii sanitare

local din capilala ciditii sanitare, chicken mml kebab

sursa

0