720

Băsescu despre gaz-ul românesc: "Vom acoperi 100% din consumul României, apoi 100% din consumul Republicii Moldova"

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că s-a opus din nou reluării proiectului South Stream, ”suprasusţinut de OMV Petrom”, care ar dori să pompeze gazul din Marea Neagră în South Stream, ceea ce ar face din România, care e proprietara gazului, o ţară dependentă de infrastructura Gazprom.

Traian Băsescu a fost întrebat, la conferinţa de final de mandat, cum vede subiectul legat de extragerea gazelor din Marea Neagră.

”Eu am ridicat această problemă şi în actualul consiliu (european - n.r.), când s-a cerut reluarea proiectului South Stream, iar eu m-am opus vehement acestui proiect. De ce? Pentru că acţionarul majoritar, OMV Petrom, şi vreau să ştiţi că acest lucru l-am comunicat şi cancelarului Austriei şi ambasadorului Austriei exact aşa cum vă spun. De fapt, South Stream este suprasusţinut de OMV Petrom pentru că ar dori să pompeze gazul din Marea Neagră în South Stream, ceea ce ar face din România, care e proprietara gazului care se va extrage din Marea Neagră, o ţară dependentă de infrastructura Gazprom. Ori, din acest punct de vedere, România nu poate accepta şi nu îşi doreşte proiectul South Stream, pentru că e aceeaşi sursă, e aceeaşi problemă cu dependenţa de sursa unică. În al doilea rând, dacă prin absurd s-ar face South Stream-ul, Guvernul României trebuie să fie foarte clar, aşa cum eu am fost extrem de clar şi în discuţia cu Exxon şi în discuţia cu OMV Petrom (...) Am fost extrem de clar că niciun metru cub de gaz din zona economică a Mării Negre nu se va exporta decât pe infrastructură românească, cu prioritate – acoperirea sută la sută a nevoilor României, acoperirea sută la sută a nevoilor Republicii Moldova, şi ce rămâne, la export, dar pe infrastructură românească şi nu pe infrastructură Gazprom”, a declarat Băsescu.


În octombrie 2014, preşedintele Traian Băsescu declara, după participarea la Consiliul European de la Bruxelles, că "niciun gram, niciun metru cub de gaz românesc" nu va tranzita proiectul South Stream, care va trece prin Bulgaria, precizând că exporturile româneşti de gaze se vor face prin Transgaz.

Proiectul gazoductul South Stream presupune transportul de gaze naturale din Rusia, pe sub Marea Neagră, către ţările din sudul şi centrul Europei.

Proiectul a fost suspendat în momentul în care Comisia Europeană şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu acordurile bilaterale pe care Rusia le are cu ţările prin care urmează să treacă gazoductul, printre care Bulgaria, Ungaria, Slovenia şi Serbia.

Comisia a apreciat că aceste înţelegeri încalcă legislaţia Uniunii Europene, care stipulează că gazoductele nu pot aparţine companiilor care se ocupă cu extracţia gazelor naturale. În acest caz, proiectul este condus de către gigantul rus Gazprom şi grupul energetic italian Eni.
 
Sursa: mediafax.ro

0