Imagini care nu au nevoie de cuvinte! Ce se întâmplă zi de zi în mijlocul grupării Statul Islamic
Copiii sunt înrolaţi de mici în "califatul" proclamat recent de islamiştii din Siria şi Irak, în timp ce Sharia (legislația islamică) este impusă cu arma în mână, potrivit unui documentar ce oferă una dintre primele perspective asupra vieţii în "capitala" Racca.

Acest documentar în cinci părţi realizat de un jurnalist anglo-palestinian Medyan Dairieh, a fost difuzat joi integral pe site-ul de ştiri Vice News, cu sediul în New York, şi este disponibil integral.
Încă de la început este dat tonul: "Sharia nu poate fi stabilită decât cu armele", explică un interlocutor jurnalistului care a urmărit timp de trei săptămâni grupul ultraradical sunnit Statul Islamic (SI) şi a obţinut, potrivit Vice News, "un acces fără precedent la grup în Irak şi Siria", scrie realitateanet.
La Racca, extremişti înarmaţi până în dinţi se plimbă bucuroşi în tancuri americane furate de la armata irakiană, iar poliţia religioasă patrulează cu puştile la bandulieră.
Un bărbat acuzat de crimă a fost crucificat şi expus în public. Cadavrele militarilor sirieni din divizia a 17-a ucişi de extremişti în cadrul unei ofensive recente sunt abandonate pe un trotuar, cu capetele agăţate în ţăruşi. Băieţi de nouă, 11 şi 14 ani spun că vor să lupte pentru a ucide "necredincioşi". Cel de nouă ani afirmă că va pleca în curând într-o tabără de antrenament cu arme Kalaşnikov pentru "a lupta împotriva ruşilor ... ba nu, a Americii". Pentru cei cu vârste mai mici de 15 ani sunt organizate tabere în care sunt învăţaţi Sharia. De la 16 ani, băieţii pot participa la operaţiuni militare, explică purtătorul de cuvânt al SI, Abu Mosa.
De circa zece zile, jihadiştii au avansat către Kurdistanul autonom, vânând mii de membri ai minorităţii creştine şi yazidi (minoritate kurdofonă nonmusulmană) din oraşele lor, în special Sinjar şi Qaraqosh.
Reporterii care merg la faţa locului sunt puţini, din motive de securitate. Potrivit lui Kevin Sutcliffe, responsabil de Vice News Europa, Dairieh ar fi singura persoană pe care extremiştii "au lăsat-o să intre pentru o asemenea perioadă de timp".