2492

Сele mai ciudate orașe din lume! Tu ai vrea sa locuiești aici?!

cele mai ciudate orase din lume, cele mai ciudate

Unele locuri din lume sunt de-a dreptul învăluite de mister. Dar ce spuneți de cele nouă orașe prezentate mai jos? Fie că e vorba de comunități cu un specific aparte sau de orașe care te uimesc prin modalitatea de amplasare a locuințelor, cert este că impresionează prin „ciudățenia” lor.

1. Kowloon - cel mai dens populat oraş din lume

cele mai ciudate orase din lume, cele mai ciudate

Până în 1992, Kowloon, din Hong Kong, a fost cel mai dens populat oraş din lume. Aproape 50.000 de oameni locuiau pe o suprafaţă de numai 2,6 hectare. Fondat ca o bază militară chineză în jurul anului 1650, Kowloon a fost cedat britanicilor în 1898. După Al Doilea Război Mondial, chinezii şi-au propus să pună stăpânire pe oraş, astfel că imediat au apărut peste 2.000 de imigranţi. Treptat, chinezii şi britanicii şi-au luat mâinile de pe oraş, care a devenit un adevărat teritoriu condus de anarhie. Kowloon a ajuns rapid sub dominaţia Triadelor, astfel că numărul infracţiunilor a crescut vertiginos. Circa 30 de ani, oraşul a fost dominat de crime, prostituţie şi traficul de droguri. Rezidenţii aveau dreptul să-şi construiască locuinţe după bunul plac, fără a ţine cont de regulile elementare de siguranţă. La începutul anilor 1990, deşi rata infracţionalităţii a scăzut vertiginos, chinezii şi britanicii au stabilit că în Kowloon nu se poate trăi corespunzător. Cele două ţări au pus mână de la mână şi au adunat 2,7 miliarde de dolari, bani cu care i-au convins pe cei circa 50.000 de rezidenţi să plece din oraş. Oraşul a fost demolat în 1992 şi înlocuit cu un parc de distracţii finalizat în 1995. 


2. Comunitarea de pensionari unde bolile cu transmitere sexuală sunt la ordinea zilei

cele mai ciudate, orase ciudate

„Satul” este cea mai mare comunitate de pensionari din lume. Aici trăiesc peste 100.000 de persoane care au trecut de 55 de ani. Tinerii nu au voie să se stabilească aici. „Satul” are numeroase terenuri de golf, cluburi de socializare, pieţe, restaurante, etc. La prima vedere pare locul ideal unde să te retragi după ce te pensionezi. Totuşi, această comunitate are şi numeroase probleme, deşi pare ciudat. Zilnic, cel puţin o persoană este descoperită ca fiind purtătoare a unei boli cu transmitere sexuală, principalul obiectiv al pensionarilor fiind să facă cât mai mult sex. Există o piaţă neagră pentru cei care vor Viagra, iar mulţi pensionari sunt ahtiaţi după sexul în aer liber. Totul a ieşit la iveală când Peggy Klemm (68 de ani) a fost arestată pentru că se iubea, într-un părculeţ din apropierea casei, cu amantul ei, David Bobilya, în vârstă de numai 49 de ani. Poliţiştii care se ocupă de această zonă susţin că cele mai amuzante sunt momentele în care doi bărbaţi, de obicei ambii trecuţi de 70 de ani, se bat într-un bar, pentru o femeie. 


3. Oraşul acoperit de gunoaie

cele mai ciudate, cele mai ciudate orase din lume

 Egiptenii din Cairo nu au reuşit să pună la punct un sistem eficient de colectare a gunoaielor. Însă de mai bine de 70 de ani aproape toate gunoaiele sunt adunate şi depozitate în Manshiyat Nasser. La prima vedere pare o groapă de gunoi ca oricare altă, dar mulţi rămân uimiţi când îşi dau seama că, de fapt, sub gunoaiele din Manshiyat Nasser există un adevărat oraş. Circa 60.000 de locuitori sunt în Manshiyat Nasser, iar aceştia se ocupă exclusiv cu colectarea gunoaielor din Cairo. Ei se deplasează de la o casă la alta, adună gunoaiele şi le transportă cu ajutorul unor maşini de teren sau cu ajutorul unor măgari. Locuitorii din Manshiyat Nasser au suferit două lovituri dure în ultimul deceniu. În 2003, municipalitatea din Cairo a angajat companii private pentru colectarea gunoiului, aceştia lăsându-i, practic, fără mâncare pe locuitorii din Manshiyat Nasser. În 2009, de teama gripei porcine, oficialităţile au ordonat eutanasierea tuturor celor 350.000 de porci din Manshiyat Nasser. 

4. Comunitatea de spiritualişti

orase ciudate, cele mai ciudate

Oraşul american Lily Dale reprezintă cea mai mare comunitate de spiritualişti din lume. Există doar 275 de rezidenţi, dar oraşul are oficiu poştal, librărie, loc de joacă pentru copii sau departament de pompieri. Anual, circa 25.000 de turişti ajung în Lily Dale pentru a trăi măcar o zi în mijlocul celei mai mari comunităţi de spiritualişti din lume. Oamenii ajung în Lily Dale pentru a căuta răspunsuri, pentru a se documenta în legătură cu această comunitate sau pur şi simplu pentru a se bucura de liniştea comunităţii. 

5. Oraşul în care locuitorii trăiesc cu măşti de gaze pe faţă

cele mai ciudate, orase ciudate

De la începutul anilor 2000, de când s-a înregistrat erupţia vulcanului Oyama, aflat la aproape 200 de kilometri de Tokyo, cei 2.800 de rezidenţi ai insulei Miyake-jima au fost obligaţi să poarte asupra lor, în permanenţă, măşti de gaze. Iar o sirenă îi avertizează de fiecare dată când trebuie să-şi pună masca pe faţă. Vulcanul Oyama a fost extrem de activ în ultimii 100 de ani. A erupt, făcând victime, în 1940, 1962 şi 1983. Îar cea mai mortală erupţie s-a înregistrat în vara lui 2000. Timp de trei luni, vulcanul lansa zilnic, în aer, până la 20.000 de tone de dioxid de sulf, făcând ca insula să fie nelocuibilă. Autorităţile au ordonat rapid evacuarea. Din 2005, insula a început să fie repopulată. Chiar şi aşa, o treime este impracticabilă, iar cei care se stabilesc aici trebuie să respecte regula măşti de gaze. În plus, cetăţenii sunt supuşi de două ori pe an unor teste medicale. 

6. Oraşul amatorilor de camping

cele mai ciudate orase din lume, orase ciudate

Slab City este o localitate micuţă aflată în deşert, la est de Los Angeles. A fost o bază militară americană, iar acum este, practic, un orăşel al iubitorilor de camping, unde locuiesc numai oameni care stau la cort sau în rulotă. Zona este cunoscută şi sub denumirea de „ultimul oraş liber din America”. Circa 150 de persoane locuiesc constant în Slab City, dar iarna numărul locuitorilor creşte la câteva mii. Oraşul nu are apă, canalizare, electricitate, toalete sau serviciu de colectare a gunoiului. Oamenii vin cu provizii de acasă, iar dacă au nevoie de ceva îşi procură din Niland, oraş aflat la 5 kilometri. 

7. Oraşul din minele de opal

cele mai ciudate, orase ciudate

Oraşul australian Coober Pedy este cunoscut drept „capitala mondială a opalului”. Aici s-a descoperit opal în 1915, iar de atunci s-au deschis numeroase mine, mulţi europeni ajungând în zonă pentru a căuta opal. Curând, oamenii şi-au dat seama că e mai uşor de lucrat în mină decât de locuit la suprafaţă aşa că oamenii s-au mutat încet, dar sigur, sub pământ. Mai ales că vorbim de o zonă de deşert unde temperaturile pot ajunge, ziua, la 50 de grade Celsius. Sub zăcămintele de opal au fost construite biserici, magazine, galerii de artă, apartamente care ajung la dimensiuni de 450 de metri pătraţi şi chiar un hotel de patru stele. 

8. Oraşul vopsit în albastru

cele mai ciudate, cele mai ciudate orase din lume

Chefchaouen este unul dintre cele mai frumoase oraşe din nord-estul Marocului. Atracţie turistică, unde preţurile sunt foarte mici, Chefchaouen este cunoscut mai ales pentru că cele mai multe dintre străzi şi clădiri sunt vopsite în albastru. Toate au fost vopsite de refugiaţii evrei care au locuit aici în anii 1930. Chefchaouen este apreciat pentru că se află în apropiere de Tanger şi de enclava spaniolă Ceuta. De asemenea, oraşul marocan este apreciat pentru producţia de haşiş. 

9. Oraşul necropolă

cele mai ciudate, cele mai ciudate orase din lume

Oraşul american Colma a fost înfiinţat ca o necropolă în 1924. Recunoscut sub denumirea de „Oraşul sufletelor” sau „oraşul liniştii”, Colma are cele mai multe morminte pe cap de locuitor. S-a ajuns la această situaţie, după ce oficialităţile din Peninsula San Francisco au decis să nu mai permită înmormântările, iar toate corpurile înmormântate au fost mutate în afara peninsulei. Conform recensământului din 2010, în Colma existau 1.800 de locuitori, 17 cimitire şi peste 1,5 milioane de persoane înmormântate.



sursa


0