Cum arată casa ecologică pe care o poți construi în 5 ore
Păstrând trendul ascendent al ultimilor ani, multe companii de design își concentrează eforturile pentru a realiza case modulare, care să reunească toate nevoile unei vieți confortabile.
Compania spaniolă viVood, vine în sprijinul celor care sunt interesați de astfel de construcții, realizând o casă modulară, cu toate cele necesare acesteia, pentru a cărei construcție sunt necesare doar 4 saptămâni, urmând ca asamblarea efectivă pe terenul clientului să fie făcută în doar 5 ore.
Structura caselor modulare prefabricate este realizată din lemn masiv, ușor de montat și asamblat. Pentru o adaptare ușoara pe teren denivelat, căsuțele sunt prevazute cu picioare reglabile din oțel dur.
Suprafața unei astfel de case este cuprinsă între 14 si 33 de metri pătrați, ele constituind o alternativă viabilă la casuțele de lemn din campinguri, având un impact minim asupra mediului.
Căsuțele sunt prevăzute cu o baie, un living, dormitor, și o mică terasă.