937

Un diamant galben excepţional, de 100,09 carate, a fost vândut cu 16,2 milioane de dolari (FOTO)

Un diamant galben excepţional, de 100,09 carate, a fost vândut cu 16,2 milioane de dolari (FOTO)

Un diamant galben de o calitate excepţională şi având 100,09 carate, denumit "Graff Vivid Yellow", a fost vândut la licitaţie cu 14,5 milioane de franci elveţieni (16,2 milioane de dolari, inclusiv taxe şi comision), stabilind un record de preţ pentru o nestemată de această culoare, potrivit AFP.

Acest diamant, unul dintre loturile cele mai importante ale licitaţiei de bijuterii şi pietre preţioase ce a fost organizată de casa Sotheby's la Geneva, a fost propus de două ori la vânzare.

Prima dată, comisarul David Bennett l-a declarat "nevândut", întrucât atinsese doar suma de 12,6 milioane franci elveţieni (14,1 milioane dolari), sub estimarea de 15-25 de milioane de dolari avansată de casa organizatoare.

Licitaţia a continuat cu alte loturi, apoi comisarul a anunţat că vânzarea diamantului galben va fi reluată de la preţul de 12,6 milioane de franci elveţieni, spre surpriza colecţionarilor prezenţi în sală.

Un colecţionat din sală a obţinut nestemata cu 12,8 milioane de franci elveţieni, stabilind un nou record de preţ pentru un diamant galben. Preţul final (obţinut prin adăugarea comisionului) a fost de 14,5 milioane de franci elveţieni (16,2 milioane dolari).

Nestemata este considerată unul dintre cele mai mari diamante de această culoare din lume şi are o culoare "galben narcisă".

descopera.ro

0