Doi
tineri au atacat un taximetrist şi l-au deposedat de maşină. Incidentul
a avut loc în noaptea spre 6 mai curent, în timp ce se deplasau pe
traseul din preajma comunei Dobrogea. Agresorii au vârstele de 22 şi
respectiv 27 ani, originari din Calaraşi şi au fost anterior judecaţi
pentru infracţiuni grave, comunică Politik.md.
Potrivit
victimei, indivizii împreună cu o domnişoară au urcat în taxi la Gara
Feroviară din capitală. Aceştia au solicitat să se deplaseze în comuna
Sângera. Pe traseu ei au atacat şoferul şi l-au deposedat de automobil,
bani şi două telefoane mobile. Ulterior victima a reuşit să alerteze
poliţia de la o staţie de alimentare cu petrol.
Ulterior,
forţele de ordine au depistat automobilul taximetristului inversat pe
traseul din apropierea oraşului Anenii Noi. La faţa locului a fost
găsită în stare gravă tânăra care urcase în taxi împreună cu agresorii.
Imediat a fost acordat primul ajutor medical şi transportată la spitalul
din Anenii Noi.
În
cadrul audierilor poliţiştii au stabilit că după ce au intrat în posesia
maşinii, aceştia au fugit de la faţa locului fără să acorde primul
ajutor medical domnişoarei. Ei au fost reţinuţi şi sunt cercetaţi penal
pentru răpire de automobil şi atac tâlhăresc. De asemenea ei riscă să
fie cercetaţi penal şi pentru producerea accidentului rutier soldat cu
urmări grave.
Conform
legislaţiei penale în vigoare ei riscă o pedeapsă cu privare de
libertate pe un termen de la 8 până la 10 ani de închisoare.
politik.md