NISSAN prezintă mașina care "se spală singură". Iată despre ce este vorba
Nissan testează un nou tip de vopsea care nu permite murdărirea maşinii. Stratul protector face imposibilă depunerea de apă, noroi sau praf. Adio drumuri la spălătorie!
După ce a introdus în lista de opţionale a modelelor Infiniti vopseaua care poate acoperi zgârieturile minore, Nissan lucrează la o nouă inovaţie în materie de protecţie a caroseriei. Este vorba despre o vopsea aflată încă în fază de testare, capabilă să ţină departe noroiul, praful şi ploaia.
Anunţul a fost făcut oficial de constructorul japonez, care susţine că supune unor probe dure stratul de vopsea anti-aderent.
Japonezii lucrează la compoziţia vopselei în cadrul Centrului lor European de Testare. Modelul de segment B este supus unor încercări similare traficului real, simulându-se astfel capacitatea de rezistenţă la murdărire.
Geraldine Ingham, managerul diviziei de marketing Nissan, a declarat: „Note a fost creat pentru a-şi feri pasagerii de disconfort. Inginerii Nissan lucrează constant la noi soluţii care să uşureze viaţa familiilor şi să rezolve probleme cotidiene. Această vopsea rezistentă la murdărire reprezintă o dovadă a cercetărilor tehnologice pe care Nissan le desfăşoară.”