824

Al şaselea avocat reţinut de CNA de la începutul anului

Foto: abovethelaw.com Foto: abovethelaw.com

Un avocat din capitală a fost reţinut astăzi fiind bănuit de trafic de influenţă. Potrivit denunţătorului, acesta urma să soluţioneze eliberarea unui condamnat înainte de termen în schimbul a 3 500 de euro.

Juristul ar fi spus că are influenţă asupra unor procurori, judecători, dar şi unor reprezentanţi ai Penitenciarului din Cricova şi că-i poate determina să coopereze pentru eliberarea condiţionată a deţinutului.

Pe acest fapt a fost deschis un dosar penal pentru trafic de influenţă, iarofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie au colaborat cu declarantul pentru transmiterea banilor sub control şi reţinerea avocatului.Ultimul a fost prins în flagrant în momentul în care a primit ultima tranşă de 1 000 de euro din suma extorcată. Anterior, denunţătorul a mai transmis, sub controlul CNA, 1 000 de euro şi 18 500 de lei.

În prezent, avocatul este audiat de ofiţerii CNA. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o amendă în mărime de la 20 000 la 60 000 de lei sauînchisoare de la 2 la 6 ani.

0