1083

7 aprilie 1903

În aprilie 1903, folosind ca pretext o crimă săvîrștă la Dubăsari, la circa 40 de km. de Chișinău, anume uciderea unui adolescent ucrainean și creștin de 14 ani: Mihail Rîbacenko, publicistul rus de origine basarabeană Pаvel Alexаndrovici Krușevan a atribuit această crimă evreilor. Krușevan era pe atunci redactor la ziarul „Znamia” din Sankt-Petersburg și colabora cu ziarul „Bessarabeț”, primul cotidian din Chișinău, înființat de asemenea la inițiativa sa, în limba rusă.

Înmormântare după pogrom

Conform convingerilor sale antisemite, destul de răspîndite în acea vreme printre creștini, asasinatul adolescentului ucrainean din Dubăsari, Mihail Rîbacenko, cică ar fi rezultatul practicării de către evrei a ritualului de sacrificii umane, în special ale creștinilor. Faptul în cauză a condus la o dezlănțuire de acte huliganice și crime ale căror victime au fost minoritarii evrei. Atrocitățile antievreiești din zilele de 6-7 aprilie1903 săvârșite de persoane declasate din Imperiul Rus, susținute de ohranca (poliția secretă) țaristă și soldate cu aproape 50 de evrei uciși, 600 răniți (dintre care 92 răniți grav), zeci de case și magazine jefuite și devastate - au intrat în istorie sub numele de „Pogromul de la Chișinău”.

Pogromul a trezit proteste în lumea largă; au fost organizate mitinguri la Londra, Paris și New York, iar Theodore Roosevelt, președintele SUA, a adresat lui Nicolae al II-lea o petiție „în numele poporului american”, pe care țarul a refuzat să o accepte. Și în cadrul Imperiului Țarist, o serie de intelectuali au luat atitudine, printre aceștia și scriitorul Lev Tolstoi. Intelectualii au condamnat autoritățile țariste ca vinovate de pogrom, exprimându-și simpatia față de victime. Scriitorul Vladimir Korolenko a descris evenimentele în nuvela „Casa nr. 13”, iar poetul Haim Nahman Bialik a scris poemul „În Orașul Morții” (în ebraică "Be-Ir ha-Haregah")[2].

0